I’M WITH STUPID

         E dimineaţa de sâmbătă, iar eu mă trezesc cu greu, după ce n-am dormit. De două zile, pisica vecinilor e în călduri, şi miaună de parcă ar jupui-o cineva de vie, şi-ar pune sare pe carnea roşie. Sau albă. Mi-e la fel de urât, şi îmi vine să o fac poster, doar că nu-i vina ei, cum nu-i vina mea că mă înfurii, e genetica asta, ce să faci, nu te baţi cu dezoxiribonucleicul, el câştigă oricum, întotdeauna. Întotdeauna am crezut că realizarea, în forma cea mai completă, este dată de măsura eşecurilor. Astea fac parte din amintirile mele despre viitoare memorii despre cum eram eu un guru al filosofiei din spatele blocului. În fine, cam tot ce credeam s-a dovedit a fi fals, chiar şi acea minunată sintagmă cu adevărul suprem, cu revelaţia, care e dată doar de exces şi supradoză.

Şi mi s-a arătat îngerul domnului, undeva la sfârşitul verii trecute, şi mi-a zis că-i ţeapă, şi oricum nu plec, ci rămân aici, să mai văd lucruri interesante, să scriu despre ele, dacă pot, dacă nu, să le observ, cum observ că nu mai suport mieunatul împieliţatei ăsteia, dar o tolerez și m-am obișnuit cu ea, aşa cum e, în călduri, şi n-aş vrea să i se întâmple nimic rău, mai bine vecinei mele,, un fel de elefant rozaliu şi încruntat (dacă mă gândesc mai bine, aduce a rinocer, cu negul acela pe nas, păstrăm totuşi culoarea). Mai bine ceva rău trecătorilor care nu se bucură de faptul că au mai prins o zi, aşa grea cum e, alături de cei care…ei bine, pornesc iar de la o premisă falsă, cum că au pe cineva care îi suportă. Viaţa se bazează, din păcate, pe premise false, şi nu există speranţă, doar auto aburire (chiar, de ce nu se spune moto aburire, sau velo aburire?).

Şi, mare şef, după cum ar zice noii mei neprieteni, faianțatori şi presari şmecheri, promit că o să scriu mai bine data viitoare, adică undeva pe la toamnă, la marea aniversare a unui eveniment neinteresant pentru aproape nimeni. Doar că acum sunt nedormit, şi nervos, şi mi-e frică să ies afară, să nu iau cumva morbul atotştiinţei şi suficienţei şi încruntării. Mi-e frică, şi mi-e târşă, şi închei acum, pentru că merg printre ei, că nu am ce face, şi gata.