ÎN UMBRA MARELUI MAȚ

În ultimele săptămâni, un fenomen aparent ciudat a cutremurat destul de moderat politica din România. Este vorba despre demisiile din USR și AUR. Dacă despre situația din USR presa centrală a dovedit o sfioșenie aemănătoare celei pe care o arată o gospodină ce își ascunde noroiul sub preș, în cazul AUR, uieșirea zhomotoasă a Șoșoacăi face deliciul tuturor. Și ne este servită în diverse feluri, cam ca platingul la piftie.

Și, pentru că e mai interesant și pentru mine, care sunt tot un telenovelist, dar de Netflix, hai să vorbim despre Șoșoacă. Pentru că, paradoxal pentru o duamnă atât de deosebită, este pe buzele tuturor. În primul rând, Diana Șoșoacă nu este politician, avocat sau măcar om. Șoșoacă este o necesitate. Și, ca orice necesitate, trebuie satisfăcută.

Văd o grămadă de cetățeni, mai mult sau mai puțin citiți sau publicați, cum se arată ei șocați de acțiunile doamnei senator. Aud, de asemenea, cum se plâng de ea foștii colegi. Văd tabloide, văd meme-uri, aud hohotele de râs. Ce nu văd, este o analiză a existenței aproape perene în spațiul public a unui astfel de personaj. Știți de ce există Șoșoacă? Pentru că are cine să o asculte, eventual cine să o creadă. Există, chiar dacă nu ne vine să credem, o pătură socială în țara asta care are nevoie de discurs violent și de teorii ale conspirației. Și oamenii ăștia au nevoie de o voce. Ca să nu spun lider, că mă ia cu frig.

Întotdeauna a fost așa. Să nu uităm anii nouăzeci, și începutul mileniului, cu Vadim sublimul, nebunul, tribunul, incredibilul. Să nu uităm migrația furioșilor către PDL și Băsescu. A nu se uita penultima migrațiune, cea a tinerilor frumoși și furioși, către USR. Iar acum, spre AUR. Și, cu toate astea, există un grup, fani ai monologului urlat, un fel inept de adepți ai lui Hebert, pentru care nimic nu e destul de dur. Aici, exact aici apare doamna Șoșoacă, ca o necesitate aproape fiziologică.

Și, chiar dacă există destule voci care o compară pe mult prea combativa senatoare cu un Vadim Tudor, există asemănări și deosebiri oarecum izbitoare. Linia discursului este cât de cât asemănătoare, diferența stă în personaj. În timp ce Vadim era, dincolo de teribilele sale derapaje, un om de o cultură ieșită din comun, doamna Șoșoacă este un om, cum să-i spun, din bardă. Diferența e cam ca și cea dintre emisunile de pe vremea lui Vadim, cele moderate de Marius Tucă, și cele de azi, cu personaje gen Andreea Tonciu. Dar astea sunt vremurile, asta e calitatea, asta e oferta.

În fapt, ca să explic mai bine, diferența și asemănarea dintre Vadim și Șoșoacă e diferența dintre o toaletă cu marmură și o budă în curte, undeva mai sus de Pilu. E adevărat că există diferența, dar utilitatea e aceeași. Plimbarea dejecțiilor.