luni, 23 ianuarie 2023

ÎNAPOI ÎN IREAL

de Basil Mureșan

Deja s-au stins și ecourile săptămânilor trecute. Ca după orice vis frumos, trezirea e bruscă și brutală. Mai că-mi vine să iau un pistol cu apă, să-l umplu cu Disaronno și să mă-mpușc din când în când în gură, să-mi treacă depresia realității. Beau lichioruri mai nou, da, le amestec cu whisky, dar e important să ai ceva dulce în viață, să contracareze ce vezi. Că vezi, și auzi, de ferească Dumnezeu și măicuța domnului.

Mai ales eu. Una din binefacerile blestemate ale locuitului la parter, cu vedere la uliță, e că vezi oameni. Nu neapărat numai oameni, dar vezi bipezi. Și îi și auzi, dacă ești fumător și ții termopanele și urechile deschise. Și, sincer, se vede schimbarea, mai ales aici, la două minute de tribunal. De când Mețianu și Piața Avram Iancu sunt pline de polițiști locali, acțiunea s-a mutat pe centru. Pe țeava de gaz de la geamul meu se așează doi boschetari. Un el și o ea. Ea sughite în rafale. El își pune problema sexului, printre sughițuri. Ea nu protestează. Protestez eu, dar timid, că mi-e și frică. Cum mi-e tot mai frică de oameni, de faptul că se țăcănesc într-un ritm amețitor. Dacă s-a schimbat ceva cu pandemia, și izolarea, și criza, și panica, e că am devenit tot mai nebuni. Sincer, credeam c-o să mă simt ca peștele în apă, dar lumea de afară mă înspăimântă. E doar începutul, îmi spun, va fi mai rău, sting toate luminile și mă ascund sub pătură.

E interesant și groaznic să trăiești într-o continuă spaimă. Nu boala propriu zisă e boala, ci continua amenințare a ei, panica indusă și autoindusă. Deja se îmbolnăvesc oameni pe care îi cunoaștem, deja mor oameni de care am auzit. Printre toți specialiștii, rămânem doar cu întrebările. Toți caută vinovați, toți dau vina pe cineva. Probabil e războiul generației noastre, că am fost văduviți de unul adevărat, cel puțin până acum. Ăsta sigur o să facă mai multe victime, lumea se umple de nebuni și de ruguri virtuale. Poate că ar trebui să dăm jos Isușii de pe cruci, că e mare nevoie de lemn la auto da feuri. Mergem de bunăvoie și ne închidem în case, între trei irealități, bine ascunși, așteptând să se întâmple ceva teribil

Și nu prea mai scriu. Nu pot să mă concentrez. Nu te poți concentra într-un lagăr de concentrare.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo