ÎNTOARCEREA PUIULUI DE PREPELIȚĂ

Tot vreau să fac o emisiune faină despre educație, aș scrie ceva frumos despre asta, dacă aș putea. Nu prea îmi iese. Dar astea frumoase le va scrie altcineva, și le va scrie mai bine, în funcție de cuantumul plății. Așa că eu, dacă tot îmi fac dușmani gratis, m-am afundat spiritual în literatura cu care ni se umplu anii de școală.

Sunt multe despre care aș putea scrie. Sistemul educațional român e un uriaș cu picioare de lut, un golem care mimează prost reforma. Copiilor li se umple capul cu informații inutile, iar faptul că nu am copii și că nu predau la gimnaziu sau liceu nu înseamnă că nu am spirit de observație. Sau că trebuie să tac. Și am să mă opresc puțin asupra literaturii, că acolo mă mai știu puțin, așa. Faptul că, virgulă, cultivăm sensibilitatea și dragostea de citit, e lăudabil. În același timp, sunt scrieri care ne rănesc sufletul. Nu e vorba de corectitudine politică aici, nici de rasism, nici de toate tâmpeniile astea neo marxiste sau libertariene sau utilitariste. La întâmplare, aleg trei chestii groaznice, predate copiilor. La vulturi! , Gândăcelul și Puiul. Pe mine astea m-au lovit profund, când eram copil. Bine, și Moartea căprioarei, dar o lăsăm pe altădată, că avea mixed message.

Încep cu Gândăcelul. Înțeleg că poemul e bun, că are un substrat motivațional, dar e extraordinar de trist. Îți face pielea de găină. De ce ai spune genul acesta de poezie unui copil fără vină? De ce l-ai face să sufere? N-are timp să se prindă că viața e așa cum e? Sau nuvela lui Gala Galaction, de un fatalism sfâșietor, umplută până la refuz de acel complex mesianic românesc, un fel de melanj între literatură pre simbolistică și știrile de la ora cinci. Nu fac pe criticul literar, dar… să mori tu?

Dar cea mai groaznică experiență o au copii cu Puiul. E efectiv traumatizant. Nuvela e scrisă admirabil, recunosc, dar e cumplită. Finalul nu îți iese din minte. Îmi permit să citez:

“-  Nu mă lăsați! Nu mă lăsați!
A încercat sa se tîrască după ei, dar n-a putut și a rămas în loc, urmărindu-i cu ochii până ce au pierit în zarea dinspre miazăzi. [……………]. După durerile grozave de până adineauri, urmează o piroteală plăcută. Prin mintea lui fulgeră crîmpeie de vedenii… miriște… un carîmb de cizmă pe care urcă o furnică… aripa caldă a mamei. Se clatină într-o parte și într-alta și pică mort cu degetele ghearei împreunate ca pentru închinăciune.”

Fain, nu? Eh, aici intervin eu. Dacă nu putem, că nu vrem, să o scoatem din programă, încetând să traumatizăm copiii, luați de aici final alternativ. Puiul părea mort, dar e găsit de un bătrân ceasornicar, care tocmai citise Frankenstein de Mary Shelley, așa că era plin de idei și, fiind ceasornicar, era singur cuc (observați, vă rog, ironia situației). După încălzirea puiului degerat, dar nu în supă, după trei ședințe de gură la cioc, meșterul se pune să repare puiul. Jumătate fier, jumătate carne, plus pene și arcuri, puiul așteaptă primăvara. Se întremează, se antrenează, citește multă literatură sud americană. Și Nietzche. E mort pe dinăuntru, sufletul i s-a împietrit, nu îl mai mișcă nimic. Doar așteaptă să treacă iarna.

Mama puiului și frații care de-acum au familiile lor, se întorc din țările mai calde. Puiul cyborg pleacă de la ceasornicar, întrucât acestuia îi sunase ceasul, intoxicându-se cu ouă de prepeliță, și își caută familia care l-a părăsit. Cu ajutorul unor informatori, află unde sunt. Sparge ouă, ucide pui născuți și nenăscuți. De ce faci asta? Pentru că m-ați lăsat să mor, și am devenit un psihopat, zice puiul. Unde e mama? E ceva mai încolo, a zis că trece pe la noi săptămâna asta, zic frații legați fedeleș. Apare mama denaturată. Zenobie? Tu ești, puiule? Nu mă mai cheamă Zenobie, sunt Răzbunătorul cu Pene, de ce m-ai lăsat să mor, nenorocito? Și ce nume e ăsta, Zenobie? De ce nu mă cheamă Vali sau Cătălin, sau Răzvan, sau Attila, ca pe frații mei? Infarct la mamă, râs dement al puiului. Cuiburi în flăcări, prim plan cu pădurea arzând. Pompieri, Arafat, mulțime de gură cască, Cătălin Radu Tănase. Exit al puiului spre apus. Sfârșit apoteotic, coloană sonoră Hans Zimmer și Dani Mocanu. Oscar pentru caricatură. Mai avem, că de-abia m-a luat. Rămâneți pe frecvență.