joi, 4 mai 2023

Investiție importantă în sistemul de distribuție a energiei electrice, la Sebiș

de Valentin Iacob

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat certificatul de urbanism pentru o investiție importantă în sistemul de distribuție a energiei electrice: construirea unei linii electrice subterane între parcul fotovoltaic ce se va realiza pe raza orașului Sebiș și stația de transformare a E-Distribuție Banat, aflată pe teritoriul comunei Buteni.

Scopul acestei legături este posibilitatea ca energia electrică produsă de parcul fotovoltaic să fie injectată în sistemul energetic național.

„Această investiție este foarte importantă, pentru că astfel se poate valorifica energia electrică produsă în Arad și se creează o independență energetică pentru județul nostru. Subliniez că în județul Arad se construiește cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, în zona comunelor Pilu și Grăniceri, dar există și alte surse de producere a energiei electrice. Sigur, acest curent electric trebuie valorificat, introdus în sistem și, apoi, distribuit la consumatori. Actuala investiție de la Sebiș este un bun exemplu în domeniu”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad

Certificatul de urbanism este necesar pentru întocmirea Documentației Tehnice, în vederea obținerii Autorizației de Construire.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo