marți, 22 septembrie 2020

IONEL CIUPE, CANDIDAT AL PARTIDULUI REPUBLICAN LA PREȘEDENȚIA CONSILIULUI JUDEȚEAN ARAD: CÂȘTIGĂM, CU TOȚII, SUB SEMNUL LUPULUI !

de Basil Mureșan

Cu mult timp in urmă, pământurile noastre erau considerate ținutul lupilor. Iar Sf. Andrei a văzut asta cel mai bine în practicile și credintele vechi ale oamenilor din aceste părți. Tradițiile populare vorbesc cu mare respect despre lup. Legenda coboară până la un preot sfânt al lui Zamolxes, de care ajunseseră să asculte fiarele codrilor, în special lupii. Zamolxes l-a transformat in lup, dar nu în orice lup, ci într-unul alb. Astfel, ori de câte ori se aflau la nevoie, luptătorii daci auzeau urletul străvechiului Mare Lup Alb și toți lupii se adunau sa protejeze ținutul împotriva invadatorilor.

Astăzi, lupul se regăsește ca heraldică distinctivă a Partidului Republican. E un semn al forței, al dorinței de dreptate socială, de independență. Valorile noastre sunt la fel de perene ca și prezența lupilor în spațiul românesc. Și, ca și vechiul lup dacic, suntem aici pentru a stăvili orice invazie, în fapt și spirit, suntem aici ca să respectăm românii și tradițiile lor, cu deschidere către lume și dragoste pentru români.

În 27 septembrie, alege Partidul Republican. Alege schimbarea în bine. Alege lupul !

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo