La carte, ca la tigăi
La începutul saptămânii m-am ciocnit pe rețele de socializare de titluri pline de pompă din presa regională. La Timișoara s-a stat la coadă!
La Arad nu se stă la coadă. Nu pentru cărți. Dar la Timișoara…! Altă viață, alt standard, alt nivel de cultură! Se știe! Timișoara e altfel!
Postări pline de mândrie locală. Semnele bune în statul la coadă se arată! Până acum cozile aminteau de ciuma roșie, dar nu și coada asta! Coada asta e a elitelor. Se stă la coadă pentru cultură! Lumea e avidă. De cultură. De literatură. Dar nu orice lume. Timișorenii sunt avizi de cultură!
Eu am prins cozile. Stăteam cu mama la coadă pentru rațiile de alimente. Am stat la coadă și la librării. Pentru că atunci titlurile bune se epuizau rapid. Cel mai des stăteam la coadă la librăria de pe strada Eminescu din Arad. O librărie mică, înghesuită și încărcată cu cărți. Într-o anumită perioadă după ‘89 a fost plină de shaorma. La Librăria Ioan Slavici, mergeam cu emoții, după ultimele discuri cu povești Electrecord. Astăzi, tot ce mai există din Librăria Slavici e un spațiu abandonat, urât mirositor.
În 2020 nu văd nimic normal în statul la coadă pentru deschiderea unei librării. Nu văd care e vestea bună. Nu e semn că în Timișoara se consumă mai multă cultură. Nu e semn că în Timișoara se citește mai mult. Până la urmă dacă se citea atât de mult nu se închidea vechea librărie din locul celei nou deschise!
Tot ce văd e o Românie tot mai anormală. Și mai săracă. Material și cu duhul. Statul la coadă, fie și el pentru deschiderea unei librării, nu e și nu ar trebui să fie un titlu de glorie. Cu atât mai mult într-un oraș care are pretenții de Capitală Culturală Europeană.
Sute de oameni au stat la coadă la deschiderea unei librării pentru un pișcot, un ceai, un concert și o carte gratuită. Nici nu mai conta ce carte e! Poate nici nu era din sfera de interes a cititorului! Carte care era gratuită doar dacă mai cumpărai ceva, motiv pentru care mulți au plecat parțial dezamăgiți. Nu dragostea de carte a plutit în aer, în seara de 14 februarie, în Timișoara, ci dragostea de gratuități. Nu s-a stat la coadă pentru lansarea unui volum în prezența autorului, pentru o sesiune de autografe…
Într-o țară normală și educată, nu se stă la coadă la deschiderea unei librării, în timp ce alte librării se închid în lipsă de iubitori de carte. 14 februarie a fost doar o altă seară tristă. Și un exercițiu de marketing. La carte, ca la tigăi!
Ivona Mariș