LA TREI DECENII DE LIBERTATE (1)

Am fost ieri la o manifestare legată de revoluția română, în foaierul primăriei. Am fost noi, adică oamenii din presă, ei, adică trei bucăți oficialități plus doi viitori politicieni, adică doi tineri, unul foarte entuziast (ăsta va ieși repede din viața politică), celălalt mai mult pe post de observator (acesta va avea viață lungă pe scenă). A fost și doamna Nan, un om minunat, pe care sunt onorat că o cunosc. Și a fost Vali Voicilă.

Majoritatea celor prezenți nu existau acum treizeci de ani. Așa că, dacă la discursul doamnei Doina au fost atenți și empatici, împărtășind cumva suferința unei mame ce și-a pierdut copilul, discursul pasional al lui Vali Voicilă m-a emoționat mai mult pe mine și pe cei de o vârstă asemănătoare mie. Cu toate că mi-a amintit de zilele acelea, de voința pe care o aveam atunci de a schimba totul, discursul m-a întristat. Deoarece mi-a amintit că am și eu, ca și Vali, părul alb, că au trecut treizeci de ani peste noi și am rămas cu senzația că generația mea și-a furat tinerețea, consumând-o în tot feluri de intreprinderi fără sens. Cel mai tare doare, după părerea mea, faptul că luăm libertatea ca un dat, cu atâta ușurință, încât ne lepădăm de ea la super viteză.

Am uitat cum e fără libertate.și nu prea ne mai pasă. Am ajuns plictisiți și învinși, am dat naștere și am crescut generații de blazați, fără dorință și putință. Am fost, atunci, un singur plămân, trăgând cu nesaț aerul libertății, un singur strigăt de izbândă, o singură inimă. Am avut curaj, și mândrie. Ne-am făcut singuri țăndări, domnule Voicilă. Data viitoare când ne vom întâlni pe stradă, tu plimbându-ți superbul câine, eu fumându-mi trabucul, ne vom opri un moment mai mult. Apoi ne vom privi triști și vom merge mai departe, conștienți de inutilitatea oricărui demers în a schimba invariabilul curs al lumii.

Aici nu-i vorba de cultul eroilor, nu-i vorba de confiscarea revoluției, e vorba de înfrângere, e vorba de eradicarea unui concept imens, cum e libertatea. Și voi reveni la acest subiect, dar nu acum. Acum am gust de cenușă pe limbă.