MOLNARISME. TURISM ŞI EVENIMENTE. GAP BETWEEN CIVILIZATIONS

O vizită la Szeged te poate bucura, dar în acelaşi timp te poate întrista. Sâmbătă eu am rămas cu gura căscată. Şi n-am fost pentru prima dată în Szeged, dar acum am avut norocul să am alături de mine prieteni care să-mi arate şi să mă călăuzească. Clădiri istorice, alei pietonale, istorie, poveşti şi foarte multă mândrie. Pe scurt, fără a intra în detalii gen agroturism, asta înseamnă Szeged (Seghedin) pentru o persoană oarecare, un vizitator care se duce la un mini festival.

Plimbându-mă pe străzile adiacente, ascultând poveşti nemuritoare am realizat cât de mult contează o idee bună, cât de important e să ai personal competent care implementează, mai pe scurt – personal calificat. De foarte mult timp am o stimă foarte mare faţă de vecinii noştri doar pentru simplul fapt că dintr-un deal cu o piatră, in the middle of nowhere, reuşesc să creeze un punct de atracţie pentru turişti. Turist care cheltuie bani. Turist care se cazează în hotelurile şi pensiunile oraşului, consumă prin localurile din oraş şi umple Facebook sau Instagram cu poze, astfel atrăgând noi vizitatori.

Szeged, în ultima perioadă a devenit oraşul festivalurilor mai mici. Staţi un pic. Nu doar Szeged. Aproape toate oraşele mai importante din Ungaria au festivaluri locale de vin, de toroş (tăierea porcului), de bere, de ţuică, de cârnaţi, adică orice se poate vinde se poate împacheta într-un festival, ai nevoie doar de câteva idei, găseşti repede un nume, găseşti locaţia şi ai terminat.

La ce îi ajută pe ei, și la ce nu ne ajută pe noi indiferenţa (să nu spun incompetenţa) noastră?

Deci… Toţi folosim google. De curiozitate, am scris la secţiunea poze (images) cuvântul Arad, m-am uitat peste poze. Apoi cuvântul Szeged. Mai bine nu m-aş fi uitat la poze. Nici google nu a reuşit să ne indexeze pozele cu Arad aşa cum trebuie.

Pentru cuvântul Arad, aflu că ar fi posibil să fim în Israel, Biserica Sfântul Anton de Padova e un brand ProfiCity, găsesc cateva poze cu Primăria şi câteva poze cu Cetatea Aradului, evident cu vedere de sus. Văd din nou clădirea Primăriei, am găsit şi Gara, Lacul Pădurice, Gara şi iar Primăria şi evident când te-ai plictisit deja, apare clădirea Teatrului Clasic.

Când scriu Szeged, şi chiar vă invit să căutaţi şi voi, apare brusc o altă lume. Google dorește să-mi spună că e oraşul care trebuie vizitat. Găsesc chiar şi o invitatie la cină (o poză cu o masă aranjată impecabil într-un peisaj extraordinar, undeva pe mal la Tisza), mesaje gen Visit Szeged, Szeged this Winter, etc. oameni bucuroşi, imagini din cadrul festivalurilor şi nenumărate clădiri. Poze realizate foarte bine care atrag orice amator de turism.

Ungurii au realizat destul de repede şi au acceptat că “ora exactă se dă la Budapesta”, adică la capitală. Ungurii au realizat că au nevoie de turism pentru că turiştii aduc bani. Bani pentru comunitate. Comunitatea locală a realizat că trebuie să ofere servicii de calitate pentru a scoate şi mai mulţi bani din buzunarul turiştilor. Administraţia locală ungară a avut priorităţi. A avut un program bine gândit, şi nu numai gândit. Când au gândit programul s-au gândit şi la implementare şi la potenţialul oraşului. La acest capitol, noi aici în România ne putem gândi doar la oraşe gen Iaşi, Cluj Napoca, Sibiu, Oradea, Alba Iulia, Timişoara chiar şi Craiova.

Din păcate nu la Arad. După 7 ani de Arad, personal am ajuns la concluzia că ideile bune există. Foarte mulţi au acceptat deja că Aradul se află în umbra oraşelor Timişoara, Szeged sau Oradea. Sincer, Aradul ar putea oricând să-şi revină. Renumele Aradului din anii ’90 din păcate s-a pierdut. Turistul când vede şi aude poveştile de pe ştrand are o singură întrebare. Sau poate chiar două. E o legendă sau chiar s-au întâmplat acele lucruri, iar dacă s-au întâmplat de ce nu se mai întâmplă?

Cei care mă cunosc personal ştiu că am avut câteva tentative de a organiza evenimente şi chiar câteva reuşite. Asta nu o spun eu, au spus-o participanţii. Din propia mea experienţă de pe meleagurile Aradului vă spun că există potenţial. Există arădeni care-şi iubesc oraşul, există arădeni care doresc să se simtă bine în oraşul lor.

Probabil urmează 2 ani în care se va da frâu liber imaginaţiei, ani de campanii electorale, ani în care se vor crea statui imaginare pentru marii luptători ai urbei. O să vină Fifor şi o să lovească fără milă în Falcă. Ba cu Cetatea, ba cu Inspectoratul Şcolar, ba cu bazinul polo, ba cu alocaţii, etc. Falcă o să se apere şi o să arunce şi el cu noroi în Fifor. Realizările administraţiei Falcă, podul, mediul economic arădean, bunăstarea populației, etc.

Atât PSD-ul care acum se mândreşte cu dezvoltarea economică şi cu reuşitele guvernării, cât şi PNL sau USR sau oricare alt partid politic o să atace urât şi dur orice contracandidat. O să se organizeze nenumărate evenimente la care în funcţie de grupul de organizatori, se vor afişa tot felul de personaje din lumea politică. Noi o să participăm la evenimente. O să ne băgăm până peste gât în noroiul creat de ei. Voturile noastre o să le aducă o anumită satisfacţie şi indiferent de  rezultat, după alegeri, noi abia o să ieşim din noroiul creat de ei şi o să încercăm să revenim la ceea ce credem actualmente că este normal.

În acest circ numit campanie electorală, un singur aspect nu o să se schimbe niciodată. Aradul şi arădenii. Oraşul de pe Mureş care şi-a pierdut farmecul. Mica Vienă a lui Iorga cu localurile aproape goale în timpul săptămânii, cu şaormeriile şi casele de pariuri arhipline, de fapt singurele afaceri care aduc profit adevărat în oraş, şi cu cele 3-4 cluburi pline Vineri şi Sâmbăta.  În rest, avem noroc că Timişoara şi Oradea sunt relativ aproape. Mai avem şi Szeged şi să nu uităm de autostradă. Autostrada care ne poate duce unde vrem noi. Important este să nu cheltuim bani aici. Că nu prea ai unde. Sau?