Nechezol

Pentru cei născuți mai târziu de 90, termenul de nechezol e oarecum necunoscut. Așa că-l explic, să fie pace și liniște pe pământ. Nechezolul era un înlocuitor de cafea, către sfârșitul dictaturii lui Ceaușescu. Născut din mintea doctorului Iulian Mincu, cel care ne-a fost și păstor al sănătății după revoluție, dar și medic personal al cuplului de tristă amintire, nechezolul făcea parte din planul de alimentație sănătoasă, a se citi ieftină, al românilor. Era o combinație de năut, soia și puțină cicoare. Aducea cu adevărata cafea cam cum semăn eu cu un atlet negru, adică deloc. Dar, în lipsă de cafea, băgai și licoarea aia. Era neagră și amară, așa că îți păcălea măcar un simț. Gustul era oribil, așa că ori apelai la bișnițari, să-ți iei cafea adevărată, ori treceai pe ceai de mușețel și gălbenele. Diferența dintre cafea și nechezol era strigătoare la cer, dar pe vremea aia și cerul ne era interzis.

N-am să fac paralela dintre cafea și nechezol din punct de vedere politic, că n-are sens, toți înțelegem ceva și fiecare înțelege ce vrea și poate. Și nu, nu mă arunc nici la comparații muzicale sau de trend. Nu astăzi. Fiecare generație are bolile ei. Merg pe observații mai personale, că e timpul. De fapt, tot timpul e timpul. Parcă e un moment de îngheț al secundei, chiar dacă deja e mai.

Am observat că, în majoritatea cazurilor, cei cu care am fost înlocuit în viață erau forme de nechezol. Sau, cel mult, ceva urme de robusta. Aș putea să spun că sunt arogant ca frastul, și poate că sunt, dar la ora asta (două și șaisprezece minute, ca să fiu exact), mi se rupe într-un mare fel. Și, pentru că atunci când scriu așa, nu mint, chiar cred sincer asta. Adică, e observație empirică, dacă vreți, e calculabilă, poți să te enervezi pe mine, poți să te superi, poți să mă urăști, dar sigur n-o să mă uiți. Da, dacă te uiți la rezultate, n-am case, mașini și bani, dar am creier și mai ales suflet, și știu să-l scuip pe hârtie. Cu atâta rămân, what the fuck. La faza asta sunt Arabica de origine protejată față de nechezol. Diferența se simte, chiar dacă n-o recunoști.

Pe de altă parte, unii oameni preferă nechezolul. Și acolo nu prea poți să te bagi, gusturile nu se discută. Sau le e mai ușor cu nechezolul. Am un aparat de cafea ca o femeie frumoasă: face trei cafele, apoi cere apă, curățire, grijă, empatie, anticalcar. Probabil, ba nu, sigur e greu pe cafea de calitate. Înțeleg, chiar înțeleg.

Sau poate că nivelul e ăla de nechezol, și crezi ca prostul că e altfel. Și atunci, porți întreaga vină că rezultatele au fost cele care au fost. Margaritas ante… Demersul este la fel de inutil ca și atunci când omori un păianjen care te-a văzut masturbându-te. A murit degeaba. În fond și la urma urmei, oamenii vin în doze mici, ajungi să îi cunoști și să nu îți mai fie pe film, ajungi să devii și tu o formă de nechezol, doar ca să-i mulțumești, și nu mai placi.

N-am scris nimic de vreo două săptămâni. Am fost oarecum bușit. În joia mare, mergând mascat la magazinul de lângă casa mea, mi-am întâlnit, pentru prima dată față în față, înlocuitorul. Când am emoții, fie mi se usucă gura, fie îmi tremură piciorul stâng, fie mi se face foarte cald, instant. Acum au fost toate trei. Am trecut pe alt culoar și am așteptat, studiind borcanele de zacuscă și mazăre. Într-un final, am plecat spre casă. Mi-am făcut o cafea bună, am închis interfonul și am închis ușa cu cheia. De două ori.

Și da, am avut dreptate. Din nou.