luni, 26 august 2019

NICIODATĂ UN VÂRF DE LANCE NU-ȘI VA ACUZA MENTORUL Interviu cu pianistul și compozitorul TEO MILEA

de Basil Mureșan

Povestea acestui mega interviu e fascinantă per se. A fost o discuție întinsă și extraordinară, pe 9 martie. Apoi, s-au întâmplat o grămadă, cea mai mică problemă fiind că pozele făcute atunci s-au pierdut, odată cu telefonul cu care au fost făcute, și cu multe alte lucruri și oameni. A rămas interviul, unul lung, lat și extraordinar, cu un om nec plus ultra. Om pe care îl revăd pe 27 august, cu ocazia unui concert exclusiv la GRENIER.

Sunt Basil Mureșan, Teo Milea e lângă mine, o discuție pe care mi-o doresc de mulți ani.

Ziceai ceva de denaturat și de poveste. Crezi că se denaturează mult poveștile din străinătate ale românilor?

TEO MILEA. Nu pot să zic din prisma altora, dar văd din prisma mea. Văd când vin în țară cei plecați spun că totul e perfect. Și credeți-mă nu e totul perfect, nu există un loc pe perfect pe pământ. Nu am fost la Monte Carlo, dar sunt convins că și acolo sunt probleme.

Asta e o poveste. Nicăieri nu e perfect.

TEO MILEA. Pentru mine chestia asta cu a spune lucrurile denaturate mi se pare o chestie care nu își are sensul. Pentru că în ziua de astăzi aveți acces la internet și puteți afla absolut toate informațiile pe care le vreți. Nu vreau să plec de la o întâlnire cu prietenii și să zică „Ah, a venit și ăsta să ne vândă exact aceleași informații denaturate. Eu zic pentru că pe mine nu mă deranjează să spun lucrurilor pe nume. Întotdeauna am fost clar și am fost direct. Ce am avut de zis, am zis.

Tu spui un mare adevăr aici. Dar chestia asta se întâmplă peste tot. E oare nevoia noastră de a „enhance the truth” – să modifici adevărul?

TEO MILEA. E un miraj. E foarte clar, din ce îmi dau seama și din ce vorbesc cu amici de acolo din Torronto, care sunt de mult acolo, e cu totul și cu totul o altă poveste a imigrației din anii ‘90 și ce am avut eu la finalul lui 2015. Eu am găsit o cu totul și cu totul o altă Canada. O Canadă foarte scumpă, o Canadă unde nu mai ai șanse să te apropii de a-ți porni un drum și să ai și tu o proprietate, o Canadă destul de rece și la propriu și la figurat. Toată lumea aleargă. Acolo bucuria maximă e să ajungi la final de lună să poți să ai toate facturile plătite. Ai traficul dement care te omoară în fiecare zi. Am un prieten care face o oră jumate pe sens, deci 3 ore pe zi le consumă stând în mașină și mergând la uzină. Și la un calcul simplu ai 15 ore pe săptămână care sunt din perioada în care ești treaz. Știi cum se spune, că cineva a trăit 90 de ani. Ei, a trăit pe dracu, că a trăit 60, că 30 i-a dormit.

Noi avem mirajul Vestului. Cred că e o chestie care ține din anii ‘45. Am un unchi acolo, în Montreal, și oamenii trăiesc cu impresia că dacă te duci puțin către Vest e extraordinar și dacă te duci către Est, e un fel de budă. Dar nici prin gând.

TEO MILEA. Nu mai sunt atât de mari diferențele cum erau în anii 1995 când am început eu să ies din țară. La un moment dat chiar am avut o discuție destul de în contradictoriu cu un domn din Torronto care era plecat din 1992 și i-am spus: Dumneata ai emigrat din România, 1992. Eu în 2015 am emigrat din Europa. E o diferență. Mare. Dumneata ai avut ocazia până în 1992 să mergi până în Ungaria. Eu am văzut Germania, Elveția, Franța. Am văzut Europa și am locuit în Europa. Am locuit luni și ani de în țările astea, mergând prin turnee. Eu am o cu totul și cu totul altă informație despre continent, deja. Nu mai sunt limitat în spațiul carpato-danubiano-pontic. Pentru mine România e locul de baștină, locul unde am sufletul, familie, prieteni, dar pot să merg să îmi văd alți colegi în Germania, în Anglia, în țările latine. Nu mai avem o limită.

Da, suntem oarecum liberi.

TEO MILEA. Eu cu banii pe care îi plătesc pe Uber să mă duc de acasă până la aeroport în Toronto, îmi iau două bilete pentru mine și pentru soție, din timp, cu Wizzar sau cu Ryanair, și zbor până în Barcelona, dus-întors. Asta cu banii pe care îi plătesc pe un Uber. Și vorbim de 50 de euro. Am zburat în urmă cu doi ani Timișoara – Berlin cu 70 de euro, dus – întors, și cu geantă la cală.

Sincer, eu prima oară am avut șocul ăsta prin 2010, când am fost în Portugalia și am văzut că au zboruri către Anglia cu 3 euro. Pentru mine era un șoc.

TEO MILEA. Din zona noastră, efectiv, dacă ne punem în minte dimineață să mergem în Italia să bem o cafea, la prânz să mergem să mâncă un tapas în Spania, și apoi să facem o aroganță și să mergem la un musical seara în Londra, efectiv putem să o facem și dacă ne organizăm din timp cred că o facem cu 100 de euro transportul dus-întors. Poate ajungem să dăm mai mult ciubuc pentru că te bucuri de nebunia pe care ai făcut-o în ziua respectivă. Eu ca să trec pe coasta cealaltă în Canada, trebuie să plătesc un minim de 400 de dolari canadieni. Bine, distanțele sunt foarte mari, zbori trei fusuri orare. Dar nu mai pot spune că e mirajul acela. Eu când am ajuns acolo eram deja conștient de ce urmează să se întâmplă și ce văd.

Aici persistă. Zic eu că în România persistă mirajul că e minunat dincolo …

TEO MILEA. Cred că începe să se diminueze pentru că lumea are acces să vină. Uite, în momentul de față zbori în Canada fără nicio problemă. Îți faci o aplicație pe Ambasadă, plătești viză de 7 dolari și ți-ai luat un bilet și efectiv biletele din Europa către Canada sunt de multe ori ridicole. Căutam un moment dat pentru un prieten, am găsit un bilet, Budapesta – Frankfurt – Torronto – 450 dolari canadieni. Dar să vii ca vizitator e extraordinar. Vezi o chestie totală nouă. Nu o să vezi zgârie-nori în Arad, în Timișoara, mai vezi ceva poate prin București. Nu prea vezi în Europa, cel mult în Frankfurt. Dar în Canada totul e nou.

Cum sunt canadienii, mai culturalizați?

TEO MILEA. N-aș putea spune. Sistemul de învățământ – eu am terminat la Liceul de Artă Sabin Drăgoi, nu pot să mă laud că am făcut ceva școală. Cumva eu am beneficiat de un statut de privilegiat în liceul din Arad pentru că aduceam premii în fiecare an de la competiții și atunci se mai închidea câte un ochi. Se știa că Milea e cel mai blăstămat din școală, când se mai întâmpla câte o tâmpenie, doamna Silvia Demian mă chema primul la Direcțiune, că și dacă nu făcusem eu prostia respectivă, trebuia să știu cine a făcut-o. Dar școala din Canada e total diferită față de ce am avut noi. Nu știu cum e școala din ziua de astăzi, dar acolo pot să spun că nu există competiție.

Și e bine că nu există competiție?

TEO MILEA. Eu consider că nu e bine că nu există competiție. Copiii nu au voie să se întrebe la școală ce notă a luat fiecare la test. Copiii nu știu unii despre alții. Ei sunt încurajați că toți sunt egali, ceea ce pe de o parte e o un lucru fain să nu simți că ești mai prejos. Știu că și eu când eram copil am trecut din comunism în perioada post-decembristă și ne-au încurajat și profesorii să nu se creeze diferențe între copii.

Da, dar, egalitarismul acesta, totuși Trump s-ar putea atunci să aibă dreptate și Canada să fie un stat socialist. Nu zic că ar fi rău.

TEO MILEA. Asta e.

Un stat socialist cu economie de piață?

TEO MILEA. Așa îl simt.

Interesant. Și îmi spuneai că sunt foarte calmi.

TEO MILEA. Sunt foarte, foarte calmi. Efectiv dacă tu te lovești de un individ pe stradă, el își cere scuze. Sunt foarte respectuoși. Sunt oameni faini, calzi, dar calzi la suprafață. Nu poți să intri într-o prietenie cu ei, în dedesubturi cu ei. Sunt individualiști. Am plăcerea să cunosc un cuplu de seniori, el are 72 și ea 70, îi am elevi la pian, dacă îți vine să crezi. În fiecare joi de la 11 la 12 am pian cu ei, cântă la patru mâini. Ei sunt tipul de canadieni din garda veche, cei mai faini posibili. Datorită emigrației și datorită atâtor popoare care intră anual în Canada, lucrurile s-au secționat. Ei au fost mult mai calzi. Dacă te duci de pildă în Prince Edward Island sau te duci în Nova Scoția, acolo lumea e mult mai caldă, mult mai jovială. Comunitățile mici și-au păstrat identitatea. În Toronto nu mai poți să găsești o identitate. Suntem atâtea popoare și culturi, dar fiecare individuale. Eu nu am simțit chestia asta, e drept că nu am fost invitat să merg la un canadian în casă sau la masă, dar la toți amicii mei români la care am fost am fost doar familii de români. Am prieteni și indieni și iranieni, prin faptul că le predau copiilor. Am un prieten foarte bun, un turc din Antalya, dar nu vezi să se îmbine culturile. Faptul că eu mă duc la tine care ești japonez și mănânc sushi, dar nu am fost la tine în casă, nu am legat o prietenie, să importăm unul de la celălalt cultură.

Sunt în grupuri închise.

TEO MILEA. Divide et impera s-a aplicat de la bun început în spațiul acesta.

Spuneai că ai oameni care învață la 70 de ani să cânte la pian. E o chestie extraordinară, la noi nu se întâmplă.

TEO MILEA. Nu se întâmplă pentru că nu cred că a venit cineva să zică aș vrea să am elevi și de 70 de ani. Cred că ar fi doritori.

Am cântat și eu pian, de la 6 ani. Am primit cadou pianul de la tatăl meu. Am plâns când l-am văzut, întrucât eu voiam o mașinuță. Dar am ajuns să îmi placă și e mare lucru să te întâlnești cu muzica clasică sau cultă. La tine cum s-a întâmplat?

TEO MILEA. Am mers la Școala de Artă pentru că tata e un sculptor autodidact, fără școală, un foarte mare pasionat al lemnului. Și nu am putut să intru la sculptură pentru că se făcea doar din ciclul gimnazial și atunci am ales pianul, că vioara suna atât de rău – aveam o vecină care cânta foarte rău, și am ales pianul. Și m-am trezit în clasa a 12-a că nu știam să fac mare lucru altceva și atunci am mers la Conservator, am terminat și un master și am lucrat în domeniu universitar, și liceal, cam tot ce a fost în Timișoara și am rămas în muzică.

În ultimul timp am observat că există o recrudescență a clasicismului. Apar chiar și filme pentru mase despre compozitori, seriale. Taică-meu era un împătimit al picturilor și al ramelor, și el făcea rame, sculptate. Am încercat și eu dar nu îmi ieșeau nicicum. Și foarte interesant că m-am dus către scris. Am încercat să cânt, am cântat în niște trupe de punk. Mai cânt și acum, rău, ultima dată am cântat o romanță dar mi-a ieșit groaznic. Bine, eu ascult rock în mod special…

TEO MILEA. Nimeni nu-i perfect.

Tu nu asculți rock?

TEO MILEA. Ascult, dar nu chestii dure. Eu ascult foarte puțină muzică. Nu ascult pentru că nu vreau să fiu influențat. Asculți o temă, îți intră în subconștient și după ce compui, vine cineva și te trage de mânecă.

Frica de plagiat?

TEO MILEA. Da. Cu cât asculți mai mult cu atât ești mai influențat. Și prefer să ascult muzica din capul meu și să o pun pe hârtie pentru că știu că nu seamănă cu nimic altceva. După ce am terminat primul și al doilea album am stat și le-am ascultat cap coadă și mi-am dat seama că niciuna dintre cele 13 piese nu seamănă una cu cealaltă și e un lucru bun.

Ai un stil al tău.

TEO MILEA. Da. Poți să găsești deja patternul meu în povestea mea muzicală, poți să recunoști care sunt piesele mele, dar stilul evoluează, trece într-o altă etapă. Văd acum la materialul la care lucrez că nu pot să zic că mai seamănă atât de mult cu primul disc. Primul disc e clasic, din zona din care veneam. Al doilea face o trece și al treilea cu siguranță va fi o cu totul și cu totul o altă poveste, mai minimalistă, mai actuală, mai modernistă.

Apropo de modernism. Ce părere ai de ce se întâmplă din puțina muzică pe care o vezi? Mă refer la nivel mondial.

TEO MILEA. Sunt lucruri foarte bune care se întâmplă, chiar și în muzica românească și vorbesc cu multă apreciere despre acele trupe. Uite Vița de Vie, care deja sunt de 20 de ani, se reinventează, își păstrează firul, nu s-au îndepărtat de la subiect. Îmi place Grimus foarte mult, Blazzaj – cu care sunt prieten individual cu fiecare dintre ei. Sunt trupe care efectiv dau ora exactă. Dar, uite, nu că aș fi un fan sau că ascult, dar Inna, e primul artist ajunge în niște topuri unde nu a ajuns nimeni.

Eram în Mexic, deci acum mulți ani, prin 2012. Eram la masă și vine un chelner și ne întreabă de unde suntem și când am spus România, a reacționat imediat: Inna. Și eram așa șocat: da, și Inna.

TEO MILEA. Pentru noi nu reprezintă foarte mult, dar din punct de vedere muzical și eu sunt foarte deschis când vorbesc despre muzică a dus numele României într-un loc în care nu l-a dus nimeni până atunci. Doar Zamfir l-a mai dus la un nivel atât de sus. Să audă lumea de un român. Un lucru care nu pot decât să îl laud și să îl aplaud pentru că ne-a pus pe harta lumii, dintr-un punct de vedere. A venit o fată care și-a făcut treabă, e o profesionistă și își merită pe deplin tot ceea ce a câștigat. Uită-te la Simona Halep, ne pune pe hartă. Când vorbesc cu câte un canadian și îi spun că sunt român, imediat știe de Simona Halep. Mi se umflă sufletul de bucurie.

Am fost în Vietnam și m-a întrebat cineva dacă sunt român și a spus imediat: Mutu, Hagi!

TEO MILEA. În Toronto e un singur magazin unde poți să îți cumperi alcool, nu îl găsești la alimentară și am cunoscut la casierie, un britanic, un londonez. Și l-am întrebat ce cauți aici? Și zice, nu știu m-am îndrăgostit de o canadiancă și uită-mă aici și mă întreabă de unde ești? Și eu zic: din România. Și zice: waauu, Enescu, Celibidache. Am rămas șocat! Dacă mă duc la piață și întreb s-ar putea să nu știe nimeni să îmi spună. Omul avea o super cultură.

E o chestie foarte interesantă asta despre cultură. Eu merg pe ideea, nu știu dacă e o idee greșită. Eu cred că singurul lucru care ne poate salva, nu doar ca popor ci ca și specie este cultura.

TEO MILEA. Basil, trăim în niște perioade în care mie îmi place să îi spun culturii „cireașa de pe tort”. La nivel planetar lumea nu mai are nevoie de cireașă, să fie tort. Și tortul trebuie să fie ambalat frumos, nu mai contează de multe ori ce e în interior. Lumea nu mai are timpul necesar. Văd în Canada că lumea aleargă de dimineața până seară pentru a-și plăti facturile, pentru a-și da copiii la o școală bună, dar efectiv nu mai au timp de ei. E foarte greu să ajungi să te mai vezi cu cineva, pentru că sunt distanțe mari și atunci întâlnirile devin atât de rare.

E un fel de izolaționism.

TEO MILEA. Da. Lumea se izolează pentru că nu îți permiți să mai stai în oraș, prețurile sunt demente, nici cu chirie. Vorbim de o casă care e de fapt o jumătate de casă, un duplex ieșit din garanție în care mai trebuie să bagi bani, minim 1,2 milioane dolari și dacă vrei să te poți muta în el mai ai nevoie de cel puțin 300 de mii. Discuți de o casă individuală nouă, renovată peste 2 milioane.  Canadienii get-beget nu au dezvoltat simțul proprietății. E o chestie est-europeană și a emigranților. Când vorbim de popoarele migratoarelor din Asia ei vin cu toată stradă. Noi venim cu puțin, cu traiul cam de primul an. Am întâlnit oameni veniți cu bani luați împrumut, dar nu mergem cu sacoșa aia cu care se mergea în anii ‘90.

Foarte ciudat cum voi sunteți acolo vecini cu americanii și totuși nu aveți obsesia pentru arme.

TEO MILEA. Nu a fost niciodată povestea de a fi identici cu americanii.

Da, dar în SUA există criminalitatea aceea uriașă care în Canada nu este.

TEO MILEA. Mai apar și prin Canada, nu pot să zic că nu sunt. Nu prea se dau publicității și nu se vorbesc despre ele. Când se dau publicității de obicei atacatorul e scos ca debil mintal și pot să spun cu mâna pe sufletul atentatul de anul trecut a fost unul terorist nu a fost altceva. Într-o oră era un comunicat de presă scris de familia atacatorului cum că nu se simțea bine, dar cine știe foarte bine limba engleză a sesizat că era un comunicat de PR.

E cumva la fel ca în Germania.

TEO MILEA. Pe de o parte poate e okay, că nu panichezi lumea. În Canada nu vei vedea lumea panicată. Sistemul nu îi dorește panicați. Dacă îi panichezi s-ar putea ca unui-altuia să i se deschidă o supapă și să gândească liber. Liberul arbitru nu mai există.

Ajungând la gândirea liberă, crezi că aici se gândește mai liber?

TEO MILEA. Da, cu siguranță, pentru că noi avem posibilitatea de a pune în balanță ceva. Am avut până în ‘89 un regim, de atunci avem un alt regim. Avem termenul de comparație, ei nu îl au. Noi am trecut printr-o perioadă comunistă, de acolo am mers într-o perioadă democratică, înțeleasă bine-rău, nici nu mai contează. Ei nu au avut chestia asta. Noi am pornit dintr-un fortissimo, ne-am dat cu capul de un pianissimo, n-am mai înțeles despre ce e vorba și apoi am încercat să o reglăm. Noi avem chestia aia de a putea compara. Ce-am luat bun, ce e acum. Eu zic, în numele meu, că au fost și chestii bune. De exemplu, învățământul. Eu provin dintr-un învățământ care a fost de factură comunism. Toți profesorii mei au fost școliți în comunism, dar n-am avut plaja de negociere cu profesorul. Profesorul mi-a spus clar: vrei să faci ceva? Eu te susțin, îmi dau tot aportul.

Exista oarecum o legătură altfel.

TEO MILEA. Plus o chestie de hai să-i spun strictețe. În meseria mea dacă profesoara mea de pian nu era strictă cu mine, aș fi fost poate un zugrav mediu, astăzi.

Da. Să știi că spui un mare lucru.

TEO MILEA. Dacă vrei să excelezi în ceva trebuie să te dedici și trebuie să curgă de multe ori și lacrimi și nu zic sânge, că nu am dat cu mâna în pian în așa hal încât să îmi curgă sânge, dar lacrimi am avut și în studenție. Știau ambele profesoare că pot și dacă au primit acordul de la părinți să „stoarcă” din mine, o fac. Nu am avut marjă de negociere. Și azi mă duc și le pup mâna amândurora și părinților pentru că au știut că sunt capabil de ceva. Nu m-am lăsat să trăiesc așa într-o „dolce far niente” și lasă că și-o găsi el de muncă.

Ce spui tu acum e că uneori un pic de presiune e bine-venită.

TEO MILEA. E foarte bine-venită. La un moment dat m-am necăjit când am citit de Mariana Bitang și Octavian Bellu că erau supuși unei presiuni de o domnișoară care făcea parte din echipajul de la Deva. Niciodată un vârf de lance nu va veni să își acuze mentorul, dascălul, profesorul, pentru că a gustat din bucuria de a fi numărul unu.

Există și excepția, Emilia Eberle care i-a acuzat pe soții Karoly de o grămadă de orori, dar acolo sunt probleme de psihic.

TEO MILEA. Am înțeles. Dar eu nu voi putea merge să îmi acuz mentorii mei și profesorii mei pentru că m-au forțat. Dacă nu o făceau poate nu ar fi putut să scoată sclipirea din mine. Aveam profesorul meu de armonie la facultate, și când aveam teste și alte examene, fiecare coleg avea 20 de întrebări, eu aveam 50 cel puțin. Și la un moment dat când am terminat l-am întrebat de ce aveam atât de multe întrebări și a spus: pentru că tu puteai și voiam să văd cât poți să mergi concentrat ca să dai primul rateu. Pentru că erai cel mai bun și voiam să scot din tine ce nu puteam să scot din alții. Și da, în primul an am crezut că are ceva cu mine, după care mi-am dat seama că de fapt îmi vrea binele și am început să joc în hora aia care e acum în avantajul meu.

Eu în Canada predau, mi-am făcut un studio privat acasă și am undeva la 20 de elevi și am avut elevi care au câștigat cum ar fi aici marele premiu pe juniori, intermedieri. Și am avut acordul părinților să storc din ei ca să pot să îi aduc acolo, dar am avut și părinți care mi-au spus: te rog să nu pui presiune pe copii că o facem de fun. Eu întreb de fiecare dată pentru ce se dorește: competiție sau de fun, colinzi de Crăciun. Lucrez la nivelul la care se cere. Dar dacă vrei performanță le spun în felul următor: după ce am închis ușa, aici nu mai e democrație. Dar, am dovedit că unde ne mulăm pe situație și nu au simțit neapărat presiunea, poți să scoți performanța. Nu vorbim de a sta cu bățul pe ei, acum discuți cu un copil de 10 ani, de 12 ani așa cum discutai pe vremuri cu un copil de 15 ani, de 18 ani. Astăzi sunt mult mai maturi, poate datorită gadgeturilor. Dar, este foarte important să spunem că în momentul în care începi și faci câte puțină muzică vezi deja lucrurile diferite, față de unul care nu a făcut muzică nu a ascultat muzică, tu vezi lucrurile color și în nuanțe. Canadianul când se ceartă vorbește fără inflexiuni, nu știi dacă se ceartă, dacă e bucuros. Totul e mezzo-piano.

Apropo de compozitori, zi-mi și mie compozitorul tău preferat, în afară de tine.

TEO MILEA. Eu nu sunt compozitorul meu preferat și nu voi niciodată. Eu sunt cel mai mare critic al meu și nu că nu sunt mulțumit, dar dacă aș spune tot timpul că sunt mulțumit de ceea ce fac nu aș mai face progrese. Dar compozitorul meu preferat e Rahmaninov.

De ce?

TEO MILEA. Pentru că Rachmaninov am găsit toată paleta de culori, de nuanțe.

Concertul nr.4?

TEO MILEA. Concertul nr.2. Dar nu mă duc neapărat în concerte, mă duc în preludii, în lucrări solistice. Acolo am găsit povestea mea. Cred că dacă ar fi fost să trăiesc în altă viață aș fi trăit în acea perioadă. Acolo mă regăsesc, foarte multă poezie, dramatism, suferință, bucurie. Într-o piesă de Rahmaninov găsești de toate, poți să treci de la o stare la alta fără niciun deranj, doar să închizi ochii și să te lași purtat de muzica lui.

Mie îmi place Rimski-Korsakov.

TEO MILEA. Îmi place și Korsakov. Știi are un concert pentru pian și orchestră, l-am făcut acel concert.

A vorbi cu Teo Milea despre ruși…

TEO MILEA. Uită-te în perioada romantismului câți nemți au mai fost valabili pe piață? Silentio stampa. Ce-a mai rămas? A mai rămas Franz Liszt și Chopin, la calibru ca să poată să stea pe lângă un Rachmaninov.

Uite, niciodată nu m-a prins Mendelssohn. Nu știu din ce motiv.

TEO MILEA. Nici pe mine. Mi se pare prea multă matematică acolo.

Da, dar nu e Fibonacci.

TEO MILEA. Nu e suflet. Nu văd tumult, nu văd demență.

Nu e destul de evreu acolo, deși el era evreu. Din punctul meu de vedere, muzical vorbind, rușii încep și încheie și acolo se trag perdelele.

TEO MILEA. N-aș zice neapărat.

Acum nu știu ce se întâmplă la modernism, în zona asta cultă a muzicii.

TEO MILEA. În muzica modernă intră Bartók, pe care l-am studiat în masterat și mie îmi place foarte mult. El a venit și a întors toate regulile pe dos. Uite, Debussy, care la fel nu a mai ținut cont de nicio regulă și îți vine cu o poveste care efectiv e ceva ieșit din comun. E Picasso în muzică.

Foarte interesant cum spartul de forme creează forme noi.

TEO MILEA. Categoric. Înclin să cred și mi-aș dori lucrul ăsta și faptul că eu am fost primul pianist român care am rupt tiparul de clasic și m-am pus să îmi scriu muzica, nu mai știu să fie altul.

Tu nu ești un interpret, tu ești un compozitor.

TEO MILEA. Eu sunt școlit ca interpret, școală de compozitor nu am. Eu mă intitulez ca fiind un decodificator de informație, primită de undeva de sus care decodific informația înțelesul vostru. Nu consider că muzica pe care o scriu îmi aparține mie.

Muzica nu aparține cuiva. Muzica adevărată ca și cuvântul, nu îți aparține. Ele se nasc undeva.

TEO MILEA. Spune-i cum vrei: energie, Dumnezeu. În fond și la urma urmei există acel ceva pe care îl identificăm, cu Alah, cu Mahomed cu Dumnezeu. E exact aceeași structură. Dacă nu i-aș da drumul mi se pare că aș face un păcat, efectiv l-aș ține pentru mine.

Dacă ai face altceva ce ai face?

TEO MILEA. Dacă nu aș fi făcut muzică cred că aș fi făcut vânzări.

Nu prea te văd. Te văd un boem.

TEO MILEA. Mi-a plăcut întotdeauna să mă descurc pe cont propriu. Nu m-am născut bogat și nici nu voi muri bogat.

Vezi, la noi la români există această manie a bogăției, a acumulării.

TEO MILEA. Peste tot, nu e doar românească. Depinde în ce cartier te-ai mutat. Dar consider că nu asta e tot.

Știi că e vorba aia că dacă voi face 1 milion de dolari îmi voi schimba prietenii, garderoba, alte lucruri…

TEO MILEA. Ai să râzi, dar în momentul în care vei câștiga 1 milion de dolari, o să și cheltui 1 milion de dolari. Nu vei merge cu premisa că ai făcut 1 milion de dolari și te plimbi tot cu Opel Astra. Nu. Îți vei cumpăra ceva mai scump pentru că atunci îți permiți. Eu de pildă nu sunt acest gen. Îmi merge bine din ceea ce fac cu activitățile din Canada, dar am avut o chestie de mic copil mi-a plăcut tot timpul să mă târguiesc. Am un pic de o moștenire de la țigani, pentru că am prieteni din toate națiile. Când m-am născut mama nu avea lapte, și o bună amică de-a ei din sat – Șepreuș, de origine rromă și avea lapte în abundență. Și am băut lapte de țigancă și pentru mine chestia asta este faină. Îl cataloghezi pe om prin omenia pe care o are.

Apropo de femei. Ești căsători…

TEO MILEA. De aproape 6 ani. E foarte bine! Nu puteam să găsesc mai bine. Soția e foarte deschisă la minte, înțelege că am fani și fane, dar nu sărim calu’. Totul depinde cum te prezinți pe scenă, în fața lor. Poți să te prezinți ca un tip deschis sau ca un timp deschis dar care are granițe.

Cât despre copii ne gândim că la un moment dat în viitor. Avem o pisică „tigru pitic de tomberon canadian”. E luată de la o familie de pachistanezi.

Revenind la locurile de baștină. Spuneai că ești din Șepreuș.

TEO MILEA. Da. Și cred că locurile din care venim sunt locurile cu care rezonezi. De exemplu, eu simt când ajung acasă că și muzica sună altfel, totul sună altfel, pentru că mă regăsesc. Aici respir aerul cu care m-am născut, aici mănând fructul și leguma din pământul unde m-am născut și de aici cred că îmi iau energia totală.

Foarte multă lume crede că dacă fuge, pentru că noi avem la ora actuală cea mai mare emigrație din lume după Siria care e în război.

TEO MILEA. Cred că lucrurile se vor îndrepta spre o pantă ascendentă în viitor și din multă lume pe care o cunosc în Toronto multă lume, 80-90% s-ar întoarce ieri.

Pentru că nouă ni se creează această idee ciudată cum că toată lumea ar vrea să plece.

TEO MILEA. În momentul în care ești aici nu ai termenul de comparație. În momentul în care ai plecat și ai văzut ce e dincolo și bune și rele, ai cu ce să compari. Stând doar în Arad nu știi ce se întâmplă.

Trăim acum cu ideea fixă că va fi mai bine dacă plecăm dincolo și lucrăm pe 1.000 euro, când putem să lucrăm și aici pe 1.000 euro.

TEO MILEA. De multe ori cred că poți să ajungi dincolo să nu reușești să pui deoparte cât ai putea să pui acasă.

Și eu merg pe ideea asta.

TEO MILEA. Da.

Eu merg pe ideea de a merge dincolo, să faci bani, dar să îi investești aici.

TEO MILEA. După cum ți-am spus noi nu mai trăim în România, trăim în Europa. Copiii noștri pot să meargă să studieze la Paris, Roma, Barcelona, fără niciun deranj. Contează cum îi obișnuim noi să aibă liberul arbitru, să aleagă pentru el, nu să alegi tu pentru el.

Și cum îl obișnuiești să fie patriot, fără să fie perceput ca o chestie rea.

TEO MILEA. Nu știu să definesc patriotismul, dar singurul lucru pentru care aș fugi de aici ar fi să intre România într-un război pentru că sunt de principiu că nu avem nevoie de un război.

Dar, vezi acum spectrul unui posibil război între Vest și Est există.

TEO MILEA. Da, există de când Lumea și Pământul.

El e alimentat.

TEO MILEA. Categoric, dar nu e războiul meu. Dar eu trebuie să fiu bine și cu cel din stânga și cu cel din dreapta. Eu vreau să putem sta toți la masă, din țări diferite. N-aș merge să lupt pentru România, dacă asta înseamnă patriotism, atunci nu.

Cred că e vorba de mândria de a fi român.

TEO MILEA. Eu am mândria că sunt român. Și în momentul în care îmi voi lua cetățenia canadiană, eu tot român rămân.

Foarte multă lume care pleacă afară se ascunde.

TEO MILEA. Cunosc oameni care inclusiv și-au schimbat numele ca să nu sune românește. Eu nu, pentru nimic în lume. Dar poate sună puțin ciudat, dar eu cea mai mare parte a existenței mele o datorez României. Am primit o școală gratis, am primit o învățătură aleasă, o educație de la părinți care sunt români get-beget, de ce să dau în țara care m-a format. Cu toată sinceritatea, țării ăsteia îi datorez ceva, Canadei nu știu dacă am ce să datorez în momentul de față. Țara aia nu mi-a dar școală, mi-a dat voie să intru legal și să pot să îmi desfășor activitatea. În România am 20 de ani școală pentru care nu am plătit 1 leu.

Și nu s-ar putea ca asta să fie marea noastră problemă? Școala noastră gratis, care e o școală bună și faptul că îi pregătim pe ai noștri pe gratis pentru a munci la ei și pentru ei.

TEO MILEA. Citeam la un moment dat despre Libia pe vremea lui Gaddafi, care îți plătea studiile pe un termen de 5 ani de zile unde doreai, dar aveai un contract prin care trebuia să te întorci pentru încă vreo 5 ani de zile să lucrezi sub drapel libian. Mi se pare extraordinar. Eu te susțin, vrei să faci o școală de top, dar lucrezi pentru țara care te-a susținut. Dar apoi dacă ai impune chestia asta ar veni oamenii să se plângă că sunt condiționări, dar dacă nu vrei plătește.

Eu am început să merg cam tot mai mult pe ideea de quid pro quo – reciprocitate, cât dai atât primești.

TEO MILEA. După ce am terminat școlile am lucrat vreo 7-8 ani în sistemul de învățământ românesc. Consider că astfel mi-am plătit o parte din ceea ce am dobândit. Dar din când în când sunt invitat la evenimente oficiale românești și crede-mă că de cele mai multe ori merg pe buget zero. Dacă e pentru țara mea cer doar condiții minime de transport, cazare, masă, dar eu îmi aduc aportul gratuit.

Crezi că noi ne prezentăm bine ca țară?

TEO MILEA. La nivel european, mondial ar fi lucruri care ar suporta modificări, dar să nu crezi că suntem cea mai năpăstuită țară din lume. Departe.

Am o problemă cu media românească.

TEO MILEA. Dăm prea multă atenție unor așa-ziși politruci care sunt alimentați din prea mult timp liber pe care noi îl oferim. Dacă noi nu am mai îndrepta ochiul către tot ce înseamnă politică am fi mult, mult mai câștigați. Nu e nevoie să stăm toată ziua cu ochii pe televizor și să ne alimentăm cu ură. Mi se pare pare România e divizată în două părți. Nu am nevoie. Poți să crezi în albastru, în verde, în roșu, e problema ta. Trebuie să fim uniți.

Ce te faci când nu mai crezi în nicio culoare din asta?

TEO MILEA. Te duci îți exerciți votul și ți-l anulezi, ca să nu ți-l ia nimeni. Chestia cu votul aș spune să fie obligatorie. Eu îți spun un lucru pentru care am fost tras de urechi, fiind în Canada eu nu votez. De ce? Pentru că nu trăiesc aici, nu plătesc impozite aici. Știu ce se întâmplă, dar eu nu vreau să îți influențez viitorul. Dacă tu alegi într-atât de bine încât mie să îmi convină, eu vin acasă.

Să știi că cei mai nervoși oameni sunt cei din Diaspora și sunt extrem de duri. Ei stau prin Spania, Anglia, etc, și Doamne ferește!

TEO MILEA. Păi, hai acasă! Eu n-am spus o vorbă urâtă despre țara mea, dacă pot să o laud o laud. Dar dacă nu am ce să spun, cel mai mare ajutor e să nu mă bag. Nu voi face de mirul lumii țara mea niciodată. Atâta timp cât nu stau aici și nici când am stat aici nu am făcut chestia asta. Ăia de la Putere sunt trecători, noi suntem România. Eu mă reprezint prin mine, eu sunt Teo Milea, născut la Chișineu Criș, 1982, 21 aprilie. Nu mă asocia cu prim-ministru, cu președintele. Pentru mine ei nu au vreo valoare, nici că sunt buni, nici că sunt răi.

Cred că asta e menirea mea. De asta am fost trimis pe Pământ. Și chestia asta cu modestia cred că ar trebui să fie esențială pentru orice artist. Eu când urc pe scenă în fața voastră sunt dator vândut, nu faptul că plătiți voi un bilet, dar valoarea pe care voi mi-o dați e timpul vostru. Pentru ăla sunt eu dator vândut.

Cred și eu în menirea salvatoare de vieți a artistului. Că poate când totul e foarte negru sau urât pentru tine auzi ceva, citești sau vezi…

TEO MILEA. Am primit la un moment dat un mesaj de la o doamnă sau domnișoară și mi-a spus că efectiv a primit un disc de-al meu și ăla a determinat-o să nu-și ia viața. Sau am și cupluri de prieteni care s-au cunoscut pe muzica mea, s-au căsătorit și copiii au fost concepuți pe muzica mea.

Și ca de încheiere: Iubiți-vă unii pe alții, apreciați-vă și respectați-vă! Întoarceți-vă la latura umană și vedeți omul de lângă voi, nu concurentul, nu omul care ține cu un alt partid politic. Bucurați-vă de omul pe care îl aveți lângă voi! Nu căutați să fiți în contradictoriu. Nu trageți concluziile pe loc, ascultați ce are celălalt de spus.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo