marți, 14 aprilie 2020

Nini out, Wiener in

de Basil Mureșan

În urma sesizărilor apărute în cursul serii de luni, 13 aprilie, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a inceput verificările interne pe Secția de Boli Infecțioase Adulți COVID-19 (clădirea din strada Stephan Ludwig Roth).

În urma verificărilor s-a constatat că medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu. Drept urmare, dr. Negrescu și-a înaintat demisia, iar medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă.

Vizavi de pacienta care a decedat și ar fi rămas șase ore în salon acest aspect încă se verifică pentru a stabili exact cine se face vinovat.

În  ceea ce privește afirmațiile referitoare la închiderea pacienților în saloane, menționăm că această procedură se aplică la nivel național și este o măsură de precauție pentru a nu contamina partea decontaminată a secției. Îngrijorător este, în acest context, faptul că este posibil ca în spatele ușilor închise nevoile unor pacienți să fie ignorate de cadrele medicale, situație pe care încercăm să o corectăm prin schimbările operate în organigrama secției.

Cât despre vizita pe salon, menționăm următoarele: la pacienții care nu sunt în stare gravă medicul intră dimineața pentru evaluarea stării pacientului, dar și ori de câte ori este solicitat.

Referitor la ancheta derulată în cazul Secției de Medicină a Muncii cu privire la modul în care s-au realizat internările pe secție, ce s-a întâmplat cu pacienta decedată și la cum au fost tratați pacienții, au fost sesizate autoritățile abilitate.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo