joi, 7 mai 2020

Noi date despre evoluția Covid-19 în județul Arad

de Basil Mureșan

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, dr. Gheorghe Domșa, coordonatorul Grupului de Sprijin al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și dr. Laura Păcurar, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine din Arad, au abordattrei teme de actualitate: situația la zi a spitalelor arădene în contextul COVID-19, măsurile care se iau în această perioadă și o premieră medicală arădeană – începutul recoltării de plasmă la Arad pentru tratarea bolnavilor de COVID-19.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, măsurile luate de administrația județeană au dat rezultate: „Astăzi, avem 179 de paturi goale și 100 de paturi ocupate de bolnavii COVID-19, din cele 279 de paturi care sunt pregătite pentru pacienți la spitalele Municipal și TBC. De asemenea, estimăm că la sfârșitul săptămânii vom ajunge la 300 de pacienți externați vindecați. Acest indicator ne plasează între primele județe la nivel național, ca număr de pacienți vindecați. În ce privește decesele, 64 de arădeni și-au pierdut viața, diagnosticați cu COVID-19. Ați văzut, la nivel național a început o dezbatere despre modul de raportare a deceselor. Pacienții cu afecțiuni oncologice, coronariene, diagnosticați COVID-19, sunt automat considerați decedați din cauza COVID-19. Din păcate, Aradul are cele mai multe afecțiuni de cancer, iar la bolile coronariene suntem pe primele locuri din țară. Din acest motiv, Consiliul Județean Arad a și accesat fonduri europene pentru un nou spital de Oncologie, care este în lucru, și pentru modernizarea secției de Cardiologie, aflată în stadiu avansat de realizare”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În acest context, la propunerea Consiliului Județean Arad, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din România a semnat, în calitate de Autoritate de Management, primele modificări ale contractelor de finanțare pentru proiectele care vizează sănătatea și managementul riscurilor și al dezastrelor din cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria. Consiliul Județean Arad continuă să investească sume consistente în Spitalul Clinic Județean de Urgență. Ca urmare a necesității de echipamente medicale și de protecție împotriva COVID-19, Consiliul Județean Arad a suplimentat achiziția de echipamente, în luna aprilie 2020, cu: 25 de aspiratoare mobile de secreții, 25 purificatoare de aer, 15 cărucioare de urgență și un aparat de tip video-laringoscop.

Dr. Gheorghe Domșa, coordonatorul Grupului de Sprijin a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, a confirmat că modul în care s-a acționat a demonstrat colaborarea foarte bună dintre administrație, Spitalul Județean, cel Municipal și Spitalul din Ineu. „Aceste rezultate  ne dau speranța că lucrurile merg spre mai bine. De astăzi renunțăm la secția Infecțioase Adulți, care era într-adevăr inadecvată și, odată cu amenajarea secției de Balneofizioterapie, de la Municipal, aici vor fi internate persoanele care sunt în așteptarea rezultatului”, a spus Gheorghe Domșa.

Dr. Laura Păcurar, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine din Arad, a făcut publice datele legate de protocolul recoltării plasmei de la pacienții vindecați de COVID-19. Aceasta a spus că primul donator de sânge în vederea extragerii de plasmă cu anticorpi este o asistentă medicală care s-a vindecat de boala provocată de noul coronavirus. „Marţi am colectat sângele de la primul donator, o asistentă de la Spitalul TBC, care s-a oferit voluntar pentru recoltare. Aradul este printre primele judeţe din ţară care a muncit și a pus la punct protocolul pentru a începe şi varianta de tratament cu plasmă”, a spus Laura Păcurar. Plasma extrasă va fi transfuzată doar la pacienţii în stare critică, săptămâna viitoare, urmând a fi supusă, înainte de transfuzie, mai multor teste.

Dr. Laura Păcurar a precizat că din 600 ml de plasmă vor fi pregătite trei doze de câte 200 de ml, care pot fi păstrate până la un an la temperatură de minus 25 de grade Celsius.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo