NU PLÂNGE, ANA

În mod normal, nu aș da prea mare importanță unui scandal iscat din nevoia morbidă de senzațional a televiziunilor de mai puțin de doi bani, la care nu mă uit, și a tabloidelor specializate în babuinizare pe repede înainte. Cu atât mai mult când e vorba de scandaluri cu influenceri.

Doar că aici e un pic diferit. În primul rând, pentru că o cunosc pe Ana Morodan, din perioada când era încă o arădeancă, care se îmbrăca șic și își dorea să evadeze din comuna noastră. Sunt unul dintre cei care chiar a sfătuit-o să plece la capitală, nu că ar fi contat foarte mult sfatul meu. În fine, Ana Morodan, spre deosebire de majoritatea actualilor influenceri, și-a construit în timp o imagine și un fan base. Fotografii artistice, locații bine alese, ținute excelent puse în valoare. Timp de ani de zile, blogul Anei a fost deosebit, și asta în sensul bun.

Apoi, a urmat Instagram și televiziunea. Cu bunele și relele inerente. Imaginea intransigentă și oarecum excentrică a Anei s-a accentuat, având pe alocuri nuanțe discutabile, în cel mai bun caz. Dar asta e, ăsta e jocul, acesta e personajul pe care s-a hotărât să îl impună publicului. și orice personaj controversat are prieteni și neprieteni. De fapt, orice persoană cât de cât publică are parte de laude și de critici.

Și, bineînțeles c Ana a comis-o. Era o chestiune de ”când”, nu de ”dacă”. Genul acesta de personalitate pățește așa ceva. Știu, pentru că și eu sunt așa. și genul acesta de întâmplări, oricât de neplăcute ar fi, sunt bune în final. Da, gustul e amar, dar mai târziu, câteodată mult mai târziu, înțelegi că ți-au făcut bine. Că te-au adus cu picioarele pe pământ. Poate că, din punct de vedere al carierei, Ana va suferi o perioadă, dar lecția de umilință, de fapt lecția de viață pe care o primește, e necesară. Sper că și suficientă.

Acesta nu este un editorial de ridicare în slăvi sau de scuzare a Anei Morodan. Și nu l-aș fi scris, dacă nu aș fi văzut cascada de mesaje de ură nedisimulată din partea multora, o ură organică, ura femeii cu mustață de la ghișeu, aruncată asupra cuiva care e perceput ca un personaj mai reușit sau mai cunoscut. Oamenii pot ierta tot, mai puțin succesul, chiar dacă e aparent. și m-a scârbit ura asta, m-a oripilat. Cum m-a scârbit și viteza cu care s-au delimitat public de Ana oameni care s-au folosit de imaginea ei, unii chiar foarte mult. Acei oameni de care eu nu voi mai pomeni.

I-aș spune Anei că nu e sfârșitul lumii. Da, acum e greu, și va mai fi. Dar trezirea e importantă. Când crezi că ești buricul pământului, sau clitorisul universului, după preferințe, faci tâmpenii. Apoi plătești. Mie mi-au trebuit vreo patru dușuri de astea ca să mă învăț. În 2002, 2009, 2014, și tot anul 2018. Și tot mai am surprize, și mai trag și acum ponoasele. Încă mai am un sfert de oră de depresie pe zi. Nu trebuie să îți ceri scuze, trebuie să îți pară rău de chestiile nașpa pe care le-ai făcut. Doar ție. Și să încerci să nu mai faci. Să încerci să lași trecutul acolo unde îi este locul. Și, dacă poți, să te reinventezi. Și tu poți asta, Ana. Dar în timp. Poate cel mai important lucru: să nu apelezi la mila celor pe care-i crezi apropiați. Ajutorul nu va veni de acolo. Niciodată. Important nu e să nu cazi, important e cum te ridici.

Nu vreau nimic de la Ana Morodan. Nu țin să apar cu ea la televizor, nu mi-e dor să facem poze, nu avem o relație strânsă de prietenie, nu mi-e milă de ea, dar consider că are calități veritabile, și consider că are dreptul să facă și greșeli. Care sunt taxate mult prea dur. Dar toată furtuna va trece, vor găsi repede un altul de urât. Nu plânge, Ana.

Îi voi trimite editorialul acesta, pentru că eu consider că e corect să îl vadă. Probabil că nu-i va plăcea. Mie, în schimb, îmi place.