O CUTIE ÎN FORMĂ DE INIMĂ

De ziua îndrăgostiților, se întâmplă un fenomen insolit: toată lumea face mișto de asta, dar cumpără flori, bomboane și cadouri pe ascuns și în draci. E o atitudine care se vrea ambivalentă, dar e de fapt pur ipocrită. Toți fac mișto de sărbătoarea asta, dar toți o țin, unii la vedere, majoritatea pe ascuns, cum citeau grecii în mănăstiri, în timpul ocupației turcești. Mai e și fiorul patriotic, ăla cu dragobetele, că parcă nu ne-ar fi ajuns o sărbătoare a dragostei pe ger, trebuiau două, să avem și noi una neaoșă, să nu ne lăsăm mai prejos.

Dacă e să o luăm istoric și ecumenic, Sfântul Valentin nu apare în cea mai veche listă a martirilor romani, Cronografia din 354. Totuși, se găsește în Martyrologium Hieronymianum, tom compilat între 460 și 544 din surse locale anterioare. Sărbătoarea Sfântului Valentin din 14 februarie a fost înființată pentru prima dată în anul 496 de către Papa Gelasius I, care l-a inclus pe Valentin printre acei „ale căror nume este cinstit în rândul oamenilor, dar ale căror fapte sunt cunoscute numai de Dumnezeu”. După legendă, el ar fi cununat un păgân cu o creștină, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui și a vindecat bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă creștină” , religie interzisă de către împăratul roman Claudius II. De aceea, a fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui.

Astea sunt chestiile istorice, partea întâi. Doi: prin 1850, în (surpriză, surpriză) Statele Unite, apar primele cărți poștale ilustrate, cu inimioare și ziua îndrăgostiților. Vreun secol, sărbătoarea a rămas exclusiv americană. Apoi, obiceiul devine, treptat, unul global. Și devine tot mai plin de dulcegării, și tot mai comercial. Cam ca și crăciunul. Nici nu mai e despre dragoste, este despre etalare. Despre cât de mult ține nu știu cine la tine în numerar sau pe card, despre cât de departe sunt dispuși să meargă pe zona cheltuieli. Asta în timp ce scurgerile se înfundă cu păr pubian.

E un fapt. Sfântul ăsta de mâna a doua e o necesitate sugerată grupului populațional numit îndrăgostiți, și o mină de aur perpetuă pentru comercianți. Ideea de a sărbători dragostea într-o anume zi îmi repugnă. Cam ca și faptul că mi se spune care e acea zi. Dragostea ar trebui sărbătorită oricând, pentru că e singurul sentiment cu adevărat apropiat de divinitate. Trivializarea dragostei, aruncarea iubirii în malaxorul consumismului, e una din tragediile perioadei actuale. Și dragostea ar trebui să fie o chestiune personală, nu trâmbițată. Atunci e doar soft porn. Și nu-mi place așa. Merg pe hardcoreală, dacă e să fie.

Dragostea devine o cutie frumoasă, în formă de inimă. Și goală pe dinăuntru.