duminică, 9 iunie 2024

O INCURABILĂ STARE DE APATIE

de Basil Mureșan

Vine o vreme, pe la patruzeci și ceva de ani, când oricărui bărbat îi apare spectrul hâd al eșecului. E imediat după consumarea fazei de criză a vârstei mijlocii, mai exact după eșecul plenar al unei iluzorii eliberări de lanțuri, inventate sau nu. Atunci, bărbații devin contemplativi, se uită îndărăt cu regret, o anume stare de negură vine în sufletele lor. Nu mai e revolta, nu mai e dorința de a evada, e doar conștientizarea eșecurilor, uitarea reușitelor, rememorarea rateurilor, până la epuizare. Și apoi, apatia, cea mai mizerabilă dintre stări, pune stăpânire pe bărbați.

Femeile, ca întotdeauna mai precoce, mai complicate, au momentul ăsta pe la treizeci de ani. Și le ține trei decenii jumate. Doar că ele se nemulțumesc singure, eșecul la ele înseamnă furie, deznădejde, dramă  cu iz de roman rusesc. Durerea devine disperare, apoi sarcasm, apoi din nou disperare, resemnarea e doar pauza dintre două reamintiri. Și, la capătul liniei, apatia, cea mai mizerabilă dintre stări, pune stăpânire și pe femei. E posibil să nu fie toată lumea de acord cu asta, sincer nu prea mă doare asta, nici măcar nu voiam să scriu atâta, dar uite că s-a întâmplat, preambului e oarecum lungit și flasc.

Ziua de duminică a arătat, din nou, cât de apatici au ajuns românii. Fără a băga în seamă stilul triumfalist al unor televiziuni, care prezentau un maxim de 45% prezență la vot ca o victprie, o deșteptare a boborului. Nu voi comenta rezultatele alegerilor, oamenii se atacă prea ușor de la niște nimicuri, totul a devenit mult prea pasional, ieftin pasional, ca și cum ai suge o monedă. Gustul metalic și unsuros îți omoară papilele cu o aromă imundă. Nu, e vorba de o stare generalizată de apatie, momentul acela când ești atât de deprimat încât nu mai vrei să cobori din pat, e momentul când renunți conștient la unul dintre puținele drepturi pe care le mai ai cu adevărat, când nu mai respecți nici morții, nici pe cei vii. Orice argumentație e aiurea, cred că întotdeauna avem pe cine vota sau împotriva cui vota, cred că astfel nu arătăm că ne-am săturat de politicieni, ci îi invităm pe aleși să își bată joc de noi, în continuare. Nu se va întâmpla nimic, vă asigur, ne vom plânge pe banca din fața blocului, sau la piață, sau pe Facebook, dar n-o să votăm. Că poate înțeleg ăia că ne e atât de scârbă de ei, că…

Ne îngropăm singuri. Suntem toți niște gâște îndopate cu foie gras. Nu ne place, dar parcă e mai fain să ne autocanibalizăm. Criza noastră existențială, eterna vârstă mijlocie a eșecului, apatia cu care ne-am obișnuit, e blestemul nostru binefăcător, poziția de neintervenție care ne dă iluzia că nu avem nici o răspundere și, mai ales, că alții, întotdeauna alții vor răspunde pentru greșeala noastră comună de a fi atât de apatici, că nici nu mai doare.

Doar pute.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo