O NEBUNIE DE PANDEMIE

Nu se mai termină. E deja un an jumate de când suntem mascați și panicați. Măcar suntem, în sfârșit, campioni la ceva. Dar pandemia pare să fie cea mai mică problemă a noastră. Nici criza nu pare a fi un dezastru, cumva suntem obișnuiți, cel puțin generația mea e una care și-a pierdut tinerețea și maturitatea în speranțe de mai bine. Îmi mor cunoscuți pe capete, de Covid, de infarct, de AVC. Nici asta nu pare să mă mai mire. Am devenit cinic, stau cu moartea în ceafă de ceva ani, și tuturor le suflă fetid de când a început boala. Ăsta e războiul nostru, și-l pierdem printre certuri aiurea, ură și izolare.

Problema cea mare e că înebunim. Toți. În feluri diferite, că doar suntem diferiți. Și de data asta va fi greu să ne revenim. Degeaba credem că ne ajută meditația, psihologii, reiki, falsele iubiri, hainele, drogurile, alcoolul, pastilele, demența a pus stăpânire pe noi, și nu pleacă, e acolo, în colț, lângă îngerul morții. E ciudat cum ne plângem de singurătate, când entitățile astea sunt cu noi tot timpul. Am devenit scindați, eram defazați unii de alții, tot mai mult, de la începutul mileniului, dar acum s-au rupt zăgazurile, a crăpat pristerul, ne-a inundat propria mizerie. Ne certăm pentru lucruri pe care nu le înțelegem, urâm cu infinit mai multă pasiune decât iubim, am ajuns maimuțele bipede și rele, am ajuns ceea ce ne înspăimânta.

E o demență intolerantă, un perpetuum de ură, neclară dar prezentă peste tot. Și ne ia pe toți. M-a luat și pe mine, și îmi pare rău că m-a luat. În puținele momente de luciditate rațională, vreau să fug și nu am unde, nu pot fugi de mine și de nebunia indusă de lumea infectă în care am ajuns să trăiesc. De aia mă izolez, mi-e mai bine eu cu mine, poate manageriez mai bine toate gândurile astea, aș vrea să am un exoschelet, să nu mai simt nimic așa de puternic, aș fi și pe dinafară o insectă. Am devenit toți sectanți, oferind ofrandă conspirațiilor propriul suflet și oameni pe care obișnuiam să-i iubim sau măcar să-i acceptăm. Nevaccinații urăsc vaccinații, că-s manipulați, vaccinații râd cu răutate de toate teoriile celorlalți. Dialog a ajuns să fie doar momentul când spui ce-mi place mie. Altfel, ești dușman. Oamenii amenință de pe un telefon mobil orice nu se lipește de ceea ce înțeleg ei. Suntem divizați, curajul e lichid spre gazos, o beșină leșinată, ca un comentariu aiurea la o postare pe Facebook. Nu o să înjur rețeaua socială, că aici citiți chestia asta, și aș vrea, măcar acum, să fiu mai puțin ipocrit.

E o lobotomizare generală, și asta va mai dura, și va durea tot mai tare. În timpul ăsta, oameni mor, șacalii se îmbogățesc din moarte și suferință și panică și minciună. Iar noi, noi ne urâm tot mai mult. Și avem tupeul să dăm vina pe pandemie.