O poveste cu Ienczi

Voi începe prin a spune că nu îmi vine să cred. Și voi achiesa la părerea generală, care spune că a murit o legendă. Eugen Kantor a fost un sportiv incredibil, un om cu o voință de fier, depășită doar de perseverență supraomenească.

Am și eu o poveste despre Ienczi. Și nu e despre una din multele noastre întâlniri de pe ștrand. E despre un puști de paisprezece ani, din Vlaicu, sătul să-i râdă colegii în față, că-i grasul ăla cu ochelari. Așa că puștiul a mers la o sală de culturism, la Sindicate. Acolo, Mihai Dehelean l-a pus să tragă de fiare. Și a fost greu, foarte greu. Zi de zi, tot mai greu. Corpul parcă îi lua foc, capul îi vâjâia. Burta rămânea la locul ei. Pe vremea aceea, nu știa că schimbarea e o chestie de durată. Era în a doua săptămână, și la un moment dat, a dat cu ganterele de pământ. Era prea mult. Se îndrepta spre ieșire, rușinat și hotărât să nu se mai întoarcă acolo. Un uriaș l-a oprit.

-Unde pleci?

-Acasă. Nu-i pentru mine.

-Cum nu-i pentru tine?

-Burta nu se duce. Trag ca nebunul, și nimic.

-Tragi pe dracu. Te-am văzut. Bagi ca o domnișoară. Și nici nu faci exercițiile corect. Te fofilezi. Și acum, când începe să se vadă, pleci.

-Cum să se vadă? La tine se vede. Niciodată n-o să fiu ca tine.

-Bineînțeles că nu o să fii. Nu așa. Trebuie voință, trebuie perseverență. Și timp, mult timp. Crezi că așa m-am născut? Mă antrenez în fiecare zi. Și e greu, câteodată e foarte greu.

-Păi și dacă o să fie tot mai greu? Dacă n-o să văd nici un rezultat?

-Uite, facem așa. De acum, de două ori pe săptămână, te ajut eu să te antrenezi. Grupe de mușchi, creștem treptat. Dacă în trei luni nu vezi vreo schimbare, să nu-mi spui Ienczi. Bine?

-Bine, a răspuns ezitant puștiul.

Copilul acela eram eu. Am început liceul arătând complet altfel. Chiar dacă după aia nu m-am ținut de ceea ce m-a învățat Ienczi, am ținut minte cea mai importantă lecție, pentru care îi rămân recunoscător: dacă vrei, poți.

Am pierdut un campion și un om extraordinar. Personal, am pierdut un exemplu, un uriaș blând, pe cineva mult mai bun decât mine. Umerii, umerii mei sunt amintirea palpabilă a faptului că l-am cunoscut pe Ienczi.

Rămas bun, om minunat !