O seară cu vin roșu la Klings

Vedeți voi, eu mă plâng, câteodată, de faptul că nu ai unde să mergi în Arad, într-o seară de vineri. Și, în mare parte, am dreptate. Dar trebuie să și vrei și să cauți. Și vei găsi, câteodată. Ieri seară, am găsit o degustare de vinuri. La prietenul meu Molnar și la asociatul său, Andrei. Adică la Klings.

Klings e un loc interesant, pe Bălcescu. E deschis de câteva luni și are ceva de cult following. Are ce-i trebuie unui club de jazz, și vinuri bune și beri artizanale. Are locația care trebuie, și vibe-ul aferent. De aceea, e frecventat de un anume tip de oameni. Din ăia care știu ce-i swing, ca și curent muzical, care au cel puțin un album de Miles, în fine, oameni care caută ce-i bun, și chiar găsesc. E mai mult un loc al păcii decât al nostalgiei. E interesant, și îmi place acolo. Are pivnița aceea, cu o anume patină, mie îmi amintește de Aradul copilăriei mele, dar și de Berlinul de acum 100 de ani. Cel atât de bine replicat în anumite locuri din cel actual.

Acolo am fost la o degustare de vinuri roșii. Și mi-au plăcut mult, mi-au plăcut și poveștile acelor vinuri. Ritmul narațiunii a fost ce trebuie. Dar vinurile, vinurile au fost starurile. Așa cum ar trebui să fie la o degustare adevărată. Am fost la multe evenimente de genul acesta, și unele au devenit mult prea tehnice pentru gustul meu. Aici nu a fost cazul. Am văzut și aici cunoscători, oameni pasionați care se știau cu nivelurile de ph și grosimea cojii bobului de strugure, dar în limite normale. Și, cum toată lumea face topuri, fac și ru un top al vinurilor pe care le-am gustat.

Primul, un vin Portugieser, a fost o călătorie frumoasă și scurtă. Ușor, fără complicații, ca un one night stand care se încheie foarte bine. Ei rămân prieteni. Un vin cuminte, de deschidere, fără obligații.

Cel de-al doilea a fost prea acid pentru gustul meu. Era un Cuvee care m-a dus cu gândul la cineva care se supără din orice, care are nevoie de confirmări, tot timpul, cineva cu toane, dacă vreți. Un pic prea mult pentru mine.

Pentru că trei e o cifră magică, Syrah-ul prezentat a fost nemaipomenit. Un vin subtil, dar îndrăzneț, ce mi-a adus aminte de o femeie matură, care știe ce vrea, și își ascunde sălbăticia în dantele și bune maniere.

Cel de-al patrulea sortiment a fost cuminte. De o cumințenie vestală. Un vin inteligent, reminiscent al bunului gust imperial. Foarte bine făcut, dar puțin distant. Corect până la capăt, dar neremarcabil. Și nici plictisitor. Termenul corect ar fi echilibrat.

Eh, dar numărul cinci a fost o revelație. Un gust mineral puternic fructat, cu o aromă uțor sulfuroasă, mi-a adus aminte de umărul stâng al unei femei frumoase, la sfârșit de iulie. Un roșu intens, cu adevărat sexy.

Dar toate aceste trepte ale gustului și arome ne-au pregătit pentru marele final. Prietenii mei mi-au spus că ăsta e vinul care mă reprezintă, cel puțin după nume. Mi-au tradus ei, pe cât de cuminte s-a putut. Și chestia e că au avut dreptate. Dacă primul vin a fost soft porn, iar al cincilea hardcore, acesta e corespondentul unei experiențe BDSM. O orgie aromată, un vin pentru experimentați. Me likey.

A fost o seară memorabilă. Mai vin la vin.