OLGA MAȚARIN – SCRISOARE

Bună, dragele mele surori. 

          Sper că scrisoarea mea va ajunge cu bine și mai sper că veți găsi timp să o citiți. În ultimul timp tot mai des am nostalgie după perioada când eram împreună. 

          Îmi este dor de serile când ne adunăm la gura sobei, ascultam cum mocnește focul, în casă mirosea a pâine și mama ne povestea amintirile ei din copilărie. Îmi este dor de vremurile când ne strângeam la șezători și cântam cu fetele din mahala. Erau cele mai fericite clipe lângă voi și îmi pare rău că abia acum am înțeles asta. A fost nevoie să trăiesc o viață pentru a-mi da seama cât de fericită eram atunci. Deseori multe lucruri le înțelegi când e deja târziu și ai da tot timpul înapoi ca să schimbi ceva.

          Chiar regret că nu prea v-am scris și nu prea ne-am întâlnit căci după ce locotenentul Moscolioff m-a furat de mireasă, am luat asta ca pe o dramă și un sacrificiu personal. Mi-a fost greu căci am fost nevoită să mă supun regulilor acestuia. Am învăț altă limbă, cultură și obiceiuri dar nu am uitat limba maternă. O vorbeam cu mine, o fredonam în doine, o șopteam vântului și mă rugam ca dorul meu să ajungă la voi.

          Am fost multă vreme supărată pe viață și pe tata că m-a lăsat așa ușor pe mâini păgâne. Poate că aș fi avut o viață mai vrednică dacă mă măritam cu Andrei. Ce mai face el? Andrei, vecinul de lângă fântână, vi-l amintiți? Flăcău înalt, harnic dar rușinos de fire și când intram în vorbă cu el, mereu cobora privirea și se grăbea pe-undeva. Am dansat cu el doar o dată, la horă și m-a privit în ochi cu o căldură imensă. Cred că de-atunci l-am îndrăgit însă după asta nu l-am mai văzut. Auzisem că plecase să lucreze la niște moșierii și nu mai știu nimic de el. 

          Abia acum încep să-l înțeleg pe tata de ce era supărat pe noi. Câtă scârbă a avut pe suflet când și-a văzut fetele măritate cu străini dar obiceiul e obicei. Ce puteam face atunci? Puteam să fug dar am ales să fiu soție devotată și disciplinată chiar dacă nu-mi iubeam soțul. Asta m-a schimbat enorm și fiecare din noi în acești ani, s-a schimbat încet, încet mai mult din necesitate, că să supraviețuiască. Toate aceste transformări, ne face azi să fim diferite chiar dacă suntem surori.

          Deseori mă gândesc că mi-aș dori să trăiesc clipele reuniunii iar asta de fapt e doar o nostalgie după momentele din copilărie. O nostalgie care pare a fi un vis neîmplinit fiindcă am devenit în mare parte diferite datorită traumelor și experiențelor personale care nu pot fi atât de ușor uitate.