duminică, 3 martie 2019

Opriți istoria. Cobor la prima

de Basil Mureșan

Deci, în ultimul timp îmi face o deosebită plăcere să citesc comunicate de presă de la instituții. Cred că îmbătrânesc mult mai repede decât trebuie. Dacă încep să-mi placă și emisiunile de știri, vă rog ucideți-mă.

Însă ceea ce e cu adevărat alarmant e că încep să văd oarecum dincolo de comunicatul sec și să înțeleg că lumea, așa cum o știu, se duce naibii. Orașul meu, probabil pentru că începe cu A, se duce și mai repede, și mai abitir. De data asta, schimb puțin ritmul, și lipesc două comunicate, unul din Cluj și unul de aici, de la noi din târg. După ce le veți parcurge veți putea să vă dați seama, și mai mult, de diferențe. Nu numai ca stil de exprimare și ca mod de lucru, dar în primul rând ca viziune. Pam pam. Prima oară, comunicatul din Cluj:

Un aquapark cu opt tobogane acvatice cu o capacitate de aproape 2.000 de persoane pe oră, un centru SPA, dar și un acvariu cu aproximativ 650 de metri cubi de apă va fi amenajat la Cluj-Napoca, pe o suprafață de 12 hectare. Investiția depășește 40 de milioane de euro. 

Spațiul de agrement va fi amenajat pe o suprafață de 12 hectare, în fosta zonă de pășunat a orașului Cluj-Napoca.

Primarul Emil Boc a anunțat că în ședința de marți Consiliul Local Cluj-Napoca va discuta indicatorii tehnico-economici (studiul de fezabilitate) pentru construirea bazei de agrement – Aqua Park-ul din Gheorgheni (Becaș).

Potrivit documentului care va fi supus votului consilierilor, partea de interior a Aqua Park-ului va avea o suprafață construită de 20.900 de metri pătrați, iar partea exterioară va cuprinde bazine, spații verzi și alei pietonale desfășurate pe o suprafață de peste 100.000 de metri pătrați. Zona de agrement va cuprinde opt tobogane acvatice cu o capacitate de aproape 2.000 de persoane pe oră, bazine de relaxare, pool bar, un loc de joacă și o piscină pentru copii, locuri de odihnă cu șezlonguri sau hamace, restaurante și terase.

“Vedeta” Aqua Park-ului va fi toboganul King Cobra – un echipament cu o înălțime de 17,5 metri și o capacitate de 480 de utilizatori pe oră, spune primarul Boc.

Parcul va include și un acvariu cu aproximativ 650 de metri cubi de apă, unde accesul va fi gratuit.

Vizitatorii Aqua Park-ului vor avea la dispoziție o parcare cu peste 1.200 de locuri. Conform devizului general întocmit de SC Novelty AE SRL la comanda RADP Cluj-Napoca, valoarea estimată a investiției este de 198,2 milioane de lei (fără TVA). Costurile construcției și montajului sunt estimate la 125,5 milioane de lei (fără TVA), restul investiției reprezentând dotările.

Aqua Park-ul reprezintă prima etapă din cadrul Masterplanului Zona Verde – Est, proiect amplu care prevede realizarea etapizată a unui parc natural urban, a unui parc de recreere și a unei zone de activități sportive.

Și acum, al nostru. Pentru că al nostru.

COMUNICAT DE PRESĂ

Noi lucrări de reparaţii pe ştrandul Neptun

În câteva săptămâni ar putea începe ultimele lucrări de reparaţii capitale pe ştrandul Nepun. Anul acesta investiţia municipalităţii va fi direcţionată spre reparaţii capitale la bazine şi reabilitarea aleilor pietonale şi a  platformelor cu dale din zona I a bazei de agrement de pe malul Mureşului.  

Concret se au în vedere următoarele intervenţii: reabilitarea pereţilor şi fundului bazinelor cu refacerea hidroizolaţiilor la bazinul mijlociu, cel pentru copii, la bazinul cu bilă şi bazinele cu apă termală, vor fi reabilitate balustradele de protecţie din jurul bazinelor,  se vor reface pavajele  dalate din zona bazinelor şi vor fi reabilitate aleile pietonale. Canalizarea pluvială de pe conturul platformei dalate va fi şi ea refăcută, vor fi reabilitate scările de acces în bazine şi vor fi montate dispozitive antialunecare. “Anul trecut am montat noile tobogane.  Recepţia finală a fost făcută la sfârşitul lunii septembrie şi intenţionăm să le inaugurăm la începutul  noului sezon. Am aprobat anul acesta lucrări de reparaţii capitale la bazine şi la aleile pietonale din zona I a ştrandului. Este etapa a II-a. În prezent suntem în perioada de evaluare a ofertelor. Sperăm ca în câteva săptâmâni să semnăm contractul şi să începem lucrările. Până în luna iunie vrem să încheiem tot pachetul de investiţii planificate pe ştrandul Neptun: modernizarea cabinelor, achiziţia şi montarea noilor tobogane, reabilitarea bazinelor, refacerea aleilor şi a platformelor dalate”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo