OROVETRO – Când frumosului i se adaugă frumusețe.

Sâmbătă seara am fost invitat la un eveniment. Trebuie să fiu sincer cu voi. Sunt invitat la multe evenimente. De prezentare, de promovare, de comemorare, de sărbătoare. La acest eveniment, compania sărbătorea douăzeci de ani de activitate în România. Mai exact, în Arad.

De obicei, la astfel de evenimente, au loc două-trei discursuri, adică management, oficialități locale, eventual un special guest. Există și un moment oarecum vessel, inserat într-unul dintre discursuri, mâncarea e ok, vinurile sunt middle range, mai apare și un dj. Lumea se distrează, oarecum. Se fac plasamente de produse, se prezintă indicatori economici, se planifică optimist. Cam astea.

Aici, la aniversarea Orovetro, a fost altfel. Începând cu ambianța. Poți, ca jurnalist, să simți crisparea într-o camera. Aici nu a fost cazul. Zâmbetele au fost largi și sincere. Nu am simțit numai ideea de echipă, am simțit ideea de familie. Rar întâlnești așa ceva. Cum rar se întâmplă să fi întâmpinat de către management, și să asculți muzică de camera și hituri cunscute, cântate de un ansamblu de artiști ai filarmonicii. Tot rar se întâmplă să ai parte de o cină cu adevărat selectă la astfel de evenimente, asezonată cu unul dintre cele mai bune vinuri din sudul Italiei. Și rar, foarte rar, se întâmplă să vezi că, în orașul tău, se produce artă pe sticlă.

Sunt un iubitor al istoriei, și un mare iubitor de frumos. Iar Italia are un loc aparte în sufletul meu. E patria lui Leonardo, a lui Michelangelo, Puccini și Bernini. E practice un muzeu în aer liber. Nici măcar nu vorbesc de vinuri, amaro și il cibo italiano. E țara renașterii. Și a sticlei de Murano.

Câteva cuvinte despre sticla de Murano. I se spune sticla care a construit istoria. Am putea să îi spunem și sticlă venețiană, căci Murano e doar una dintre multele insulițe din laguna marii Veneții, iar istoriile celor două spun, de fapt, aceeași poveste. Localitatea Murano se află la nici doi kilometri nord de Serenissima și, la fel ca marele oraș la umbra căruia a crescut, este alcătuită de fapt de mai multe insulițe conectate prin poduri. Fondat de romani ca port la Adriatica, Murano s-a dezvoltat drept centru pescăresc și exportator important de sare. Una dintre cele mai timpurii atestări documentare ale localității datează din 840, când Pactum Lotharii, un acord între Veneția și Imperiul Carolingian, atestă începutul independenței orașului față de Imperiul Bizantin. La început, orașul era condus de către un oficial numit de către Dogele Veneției, apoi administrația din Murano a devenit o oglindă a celei venețiene, având un Mare Consiliu și un Doge. Nu era însă independent, fiind strict controlat de orașul-stat Veneția, care-și apăra astfel interesele comerciale. Murano era sursa unuia dintre cele mai căutate obiecte de export din Europa: sticla. Industria sticlei, cu toate secretele ei – unele moștenite de la romani, altele împrumutate de la maeștrii orientali –, era în floare în Lagună, fiind într-un continuu proces de dezvoltare încă din secolul al VIII-lea, când sunt atestate cele mai vechi ateliere. Meșteșugul a crescut odată cu Veneția, mai ales după începutul Cruciadelor, când expedițiile în Orient au îmbogățit arsenalul de cunoștințe și tehnici ale artizanilor europeni, în toate domeniile. Deja în secolul al XIII-lea, în Veneția existau numeroase ateliere de sticlărie, iar produsele care ieșeau de acolo erau extrem de importante pentru comerțul venețian.

Un edict din noiembrie 1291 hotărăște mutarea tuturor atelierelor de sticlărie în insula învecinată, Murano. Oficial, mutarea avea ca scop siguranța orașului.  Murano n-a devenit însă o închisoare pentru sticlari. Aceștia au făcut un compromis: acceptau mutarea și obligațiile impuse pentru protejarea meșteșugului, primind la schimb beneficii sociale care făceau din ei una dintre cele mai avantajate caste din oraș. Spre exemplu, sticlarii se bucurau de un statut social special, aveau dreptul de a purta sabie și beneficiau de imunitate în fața legii. Mai mult, fiicele lor aveau dreptul să se căsătorească în familiile nobiliare. Însă și restricțiile erau pe măsură. Meşterii nu aveau voie să părăsească orașul fără o autorizație specială. Cei care plecau riscau să fie dați afară din breaslă și să nu mai aibă voie să lucreze în domeniu. Apoi, dezvăluirea secretelor din industrie era o crimă ce putea fi pedepsită cu moartea.

Timpul a trecut, peste toți și toate, dar sticla de Murano a rămas cea mai vestită și deosebită sticlă din lume. De la candelabra la obiecte decorative sau practice, această sticlă este folosită pentru a aduce un plus de frumusețe, clasă și stil. Cei de la Orovetro fac bijuterii cu această sticlă. Am avut ocazia să văd aceste minuni cu inserții de argint, și am rămas siderat. Oamenii de la Orovetro au elevat arta bijuteriei. Sunt adevărați artiști, care creeză opere de artă. Și asta se întâmplă de două decenii, la Arad. Într-un colectiv care, repet, mi-a dat impresia unei familii. E periculos să mergi la astfel de evenimente. Îți dau speranță.

La mulți ani, Orovetro! Și mulțumesc.