Până la urmă și femeile au dreptul la viață, sau nu?
Mai pe la începutul anului, o știre făcea înconjurul planetei, împărțind din nou lumea în două tabere: pro-avort și anti-avort. Știrea, pe scurt, era următoarea: unei fetițe de 11 ani, rămasă însărcinată în urma unui viol i s-a interzis avortul în Argentina. Într-un final, a născut, la doar 23 de săptămâni, prin cezariană, iar copilul nu a supraviețuit.
Recent, în România, un preot și profesor, a făcut niște afirmații despre viol, pe care nu pot să le consider altfel, decât grotești. Discuțiile au ajuns, inevitabil, la sarcini și de aici s-a ajuns rapid la discuțiile pro-avort sau anti-avort în cazul unei sarcini cauzate de un viol.
În tabăra anti-avort, printe cei mai vocali sunt bărbații; în tabăra pro-avort, cele mai vocale sunt femeile. Să fie asta doar o coincidență? După secole de subjugare, în care femeia era un fel de vită al carei singur rol în viață era să aducă copii pe lume – doriți sau nu-, neavând nici drept la proprietate, nici la cuvânt sau opinie și cu atât mai puțin asupra propriei persoane, nu cred că e o coincidența faptul că femeile își apără acum cu înverșunare, dreptul de a avea un cuvânt de spus în legătură cu propriul corp. Și de parcă nu ar fi suficient de complicată întreaga problemă, o sarcină implicând, în cele mai multe cazuri, atât o femeie cât și un bărbat, ambii cu propiile voințe, în ecuație mai apar și Dumnezeu și Biblia. Din nou, se pare ca cei mai credincioși sunt, ați ghicit, bărbații!
Să ne înțelegem. Îmi displac profund femeile pentru care avortul a ajuns un fel de măsură contraceptivă. Îmi displac la fel de mult bărbații care după o noapte cu efecte ulterioare nedorite forțează o femei să avorteze. Îmi displac și mai mult femeile care încearcă cu ajutorul unei sarcini să foțeze un bărbat să le rămână alături. Însă cel mai mult îmi displac cei care se duc prin fața maternităților și cabinetelor ginecologice urlând acuze la adresa medicilor sau femeilor de acolo în numele Domnului, făra a încerca să înțeleagă că există o paletă de nuanțe. Dumnezeul în care eu cred nu își “binecuvântează” femeile cu violuri, urmate de eventuale sarcini.
În viziunea mea, într-o societate normală, educată și… umană, o sarcină este rezultatul unui comun acord între cele două părți implicate. E o decizie cât se poate de intimă și nimeni nu are dreptul de a judeca dorința de a avea sau nu copii, numărul lor sau momentul ales, decât cei implicați în acest proces, despre care mai cred că ar trebui să fie unul plăcut. Da, eu una cred că actul sexual trebuie să fie unul plăcut, neavând neapărat ca scop doar reproducerea. Sarcina este o fericire pentru o femeie care și-a dorit-o și atunci când este rodul unui comun acord și al dragostei.
Altfel, în cazul unei sarcini rezultate în urma unui viol, în cele mai multe cazuri vorbim de 9 luni cu burta la gură nedorite și de o viață complet schimbată față de ceea ce s-ar fi dorit și ar fi trebuit să fie. Interzicând avortul în cazul onor victime ale unui viol, practic considerăm femeia violată un fel de recipient în care orice brută neîmplinită are dreptul să își verse lichidele seminale. Ba mai mult îi cerem să fie și fericită de această urmare – Doamne ferește! să sufere cumva de depresie post-natală -, susținând că orice sarcină este în fapt o binecuvântare. Ei bine, din punctul meu de vedere, o sarcină în urma unui viol nu este o binecuvântare, este un chin, o traumă care crește în femeie timp de nouă luni, pentru ca mai târziu să iasă la suprafață, purtând genele agresorului și amintindu-i de trauma suferită pentru tot restul vieții. O femeie care a trecut printr-o astfel de traumă are dreptul să uite. Interzicând avortul în cazul onor victime ale unui viol, nu doar că îi negăm victimei dreptul la uitare și vindecare, dar e posibil să o și condamnăm la moarte. Nu cred că a trecut atât de mult timp, încât să nu ne mai amintim de celebrul Decret din perioada comunistă și efectele lui.
Eu nu aș duce la final o sarcină rezultată în urma unui viol. Punct. Ar fi păcatul meu dar judecata mi-o voi lua doar de la Cel de Sus în acest caz și de la nimeni altcineva. Punct. Până la urmă și femeile au dreptul la viață, sau nu?
Ivona Maris