Peste un milion de abonați la rețeaua 5G în Coreea de Sud

Noua rețea de telefonie mobilă a fost și mai este încă așteptată cu sufletul la gură. 5G a fost lansată în premieră mondială în Coreea de Sud în data de 3 aprilie 2019. Câteva zile mai târziu 5G a fost lansată parțial și în Statele Unite. Noua rețea de comunicații mobile oferă viteze super-rapide de conectare, latență scăzută și capacitatea de a conecta mai multe dispozitive fără ca rețeaua să se blocheze.
La distanță de 69 de zile de la lansare, numărul total al persoanelor care s-au abonat la rețeaua wireless 5G a depășit pragul de 1 milion în Coreea de Sud, conform KoreaTimes. Pentru comparație, când a fost lansată actuala rețea 4G în 2011, au trecut 80 de de zile până când a fost atinsă cifra de un milion de abonați.
Creșterea vine ca urmare a extinderii permanente a numărului de stații de bază care au ajuns la 61.246 la începutul acestei săptămâni. Este o creștere cu aproape 7%, sau 3.980 de stații, față de data de 8 mai. În ciuda creșterii stațiilor de bază, acoperirea efectivă de 5G nu este încă la nivel general în Coreea de Sud. Sunt acoperite de 5G toate marile orașe și locurile cu densitate mare a populației.
Samsung are cel mai mare merit în implementarea rețelei 5G în Coreea de Sud. Samsung a fost jucătorul principal în construirea infrastructurii 5G, iar primul telefon 5G din lume a fost lansat tot de Samsung. Este vorba de Samsung Galaxy S10 5G. După lansarea oficială a serviciilor comerciale 5G din 3 aprilie numărul de abonați a înregistrat o medie de 17.000 de noi clienți 5G în fiecare zi.
Ministerul Științei și Tehnologiei din Coreea de Sud a precizat că furnizorii de servicii de telecomunicații se vor muta de săptămâna viitoare la instalarea releelor de transmisie a semnalelor la aeroporturi, gări și mall-uri, precum și în clădiri mari. Producătorii de smartphone-uri compatibile cu 5G, cum ar fi Samsung Electronics Co. și LG Electronics Inc., au lansat patch-uri de software pentru a rezolva problemele inițiale inerente privind recepția și viteza de conectivitate. Aceste lucruri au atras critici din partea consumatorilor.
Din păcate nu putem să oferim astfel de date din România. Chiar dacă Samsung a făcut teste 5G în România, licitațiile pentru licențele 5G vor avea loc abia la sfârșitul anului 2019, cu data limită 31 octombrie. Este posibil să avem aceste rețele începând cu anul 2020.