luni, 10 februarie 2020

PLM

de Basil Mureșan

Mă ia un amic la rost: bă, tu nu mai scrii de fenomenul politic, ce dreq e cu tine? Ai ajuns ca și cântăreții ăia de RnB, de se tânguie de trei ori pe săptămână. Tu erai așa, acid, al naibii, oamenii chiar te respectau, adică le era frică de tine, că dacă spui ceva. Stai prost cu banii, nu? E normal, tu plângi și te plângi, alții încasează. Mă așez la birou, deschid calculatorul. Pagină albă. Ae dreptate omul. Și atunci, luați de aici. Să vă fie dor să mă citiți cum baun după fufe și deplâng condiția umană. Și da, să mă plătiți doar ca să tac.

Bun, și dacă mă apuc, ce să sriu? Că, local, nimic nu se schimbă, garnitura la putere rămâne aceeași, și pleacă la drum din gara refăcută pe bani europeni. E ca un festival de film, unde se știu deja câștigătorii, dar se face totuși gala, ca să arătăm ce cojones de taur avem. Ecoul pălmilor de aplaudac reverberează din Bujac până la Seleuș. Ups, uite că n-am putut să mă abțin. Se numește notă personală, fraiere, n-ai de unde să știi, tu stai să verifici like-uri pe facebook și să interpretezi postări după cât te duce mintea aia dresată de la partid. Plm. Nimic nou, războaiele interne s-au încheiat înainte de a începe. Nici măcar nu sunt victime colaterale.

În cealaltă parte, sunt victime colaterale. Sunt cei care s-au ridicat, cuminte și sfios, împotriva stăpânirii. Mergând pe mâna moartă a unui erou de benzi desenate în sud. Care erou, ca orice erou care rămâne în viață, a ieșit din joc scârbit și neatins, lăsându-i pe epigoni să o sugă în lumina aspră a dimineții de după. Status quo-ul rămâne aici și așa, balaurul are două capete, nu-i loc de al treilea. Restul, fronda, pa. Plm. Situația îmi amintește de fostul șef de la tineretul PDL, pe vremuri, la București, cel care s-a pus contra fetei lui Băse. A apărut odată la Antena 3, apoi a dispărut. Definitiv. Nici nu mai știu cum îl chema. Probabil acum are o șaormerie pe Drumul Taberei și credite pe un secol.

Iar în ceea ce privește politica la nivel central, e și mai la fel. Ăsta e un fel de eseu despre nemișcarea politică. Nu e despre nesimțire, că nu e cazul. Fiecare pentru el. Încă trei luni de zâmbete, după aia vom începe să plătim. Aproape că înțeleg de ce se bea atât de mult în România. De ce fug de oameni, mă ascund în casă nu de frig, ci de jenă și de starea generală de rău. Și de oameni. Puteam să facem ceva, ceva mai bun, n-am făcut. Ne-am căcat pe noi, în grup. Acum, așteptăm ca generația ce vine să ne repare greșelile, să ne răscumpere lașitatea. Nu o va face. Toată lumea fie pleacă, fie aplaudă și înjură cu voce joasă. Poate ne aude cineva, ce o să ne facem? Plm. E prea riscant, nu-i așa? Te miri că-ți zice femeia că n-ai șira spinării, că nu lupți pentru ce ai. Am uitat, oricum nu ajută. Uite că nu schimbăm nimic, iar dacă ne exprimăm o opțiune care nu-i a majorității, o pizdim. Chiar dacă o facem cu bun simț și asumat. Alecu, tu știi mai bine.

Uite, de aia eu urlu și scuip și arunc cu rahat. Măcar fac deranj. Nu schimb nimic, dar nu am o problemă să ies din joc cum am intrat: fără nimic, urlând și plin de sânge. Plm.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo