PNL 2020
marți, 1 octombrie 2019

Poliţistul salvator Radu Vasiescu a primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”

de developer

Agentul şef din Bata, Radu Vasiescu, a salvat o femeie în vârstă, care a căzut într-o fântână. Pentru implicare şi curaj, a primit din partea lui Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, diploma „Arădeni cu care ne mândrim”. „Radu Vasiescu a salvat o viaţă, asumându-şi riscuri. Putea să aştepte echipaje specializate, dar a acţionat singur pentru că timpul era foarte important şi a coborât în fântână, de unde a scos victima accidentului. Merită aprecierea noastră, a tuturor, pentru faptele sale şi diploma «Arădeni cu care ne mândrim». În ultima perioadă au fost mediatizate cazuri cu instituţii, poliţişti care nu şi-au făcut bine treaba. Cred că trebuie să prezentăm şi să scoatem în evidenţă şi cazurile în care oamenii îşi fac datoria cu dedicaţie şi profesionalism, când dovedesc că au conştiinţă şi caracter. Un astfel de caz este Radu Vasiescu, poliţistul care merită aprecierea noastră”, a declarat Sergiu Bîlcea.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo