POȘTA REDACȚIEI (RĂSPUNSURI PENTRU ÎNTREBACI ŞI HATERI)

E momentul acela, când au trecut ceva ani de când ne-am dat drumul (la Contrapunct), s-au adunat ceva întrebări, de la prieteni şi neprieteni, de la cititori şi aproape cititori, chiar şi hateri. Răspund la unele dintre ele, pentru că aşa vreau eu. Nu voi mai pune şi întrebările, doar răspunsurile, pentru că, la fel, aşa vrea sufletul meu de mamă.

Nu mă consider nici formator de opinie, nici vector moral sau de alt tip. Sunt doar un om care scrie despre ce-i vine lui să scrie, nu vreau neapărat să şochez, nici să fiu plăcut. Scriu aşa cum o fac, dintr-o mână, cîteodată sar calul, dar asta e, fac literatură, fac pamflet, nu fac ziaristică, şi mai ales, nu fac jurnalism copy paste. Am o tonă de defecte, am făcut o grămadă de prostii şi alegeri greşite, unele le regret, unele nu. Am supărat şi continui să supăr nişte oameni, dar nu prea îmi pasă, consider că, dacă eşti persoană publică şi emiţi ceva pe gaura gurii, trebuie să admiţi că nu toată lumea te va place sau va fi de acord cu tine. Şi să îţi asumi asta.

Nu cred că am toate răspunsurile. Nu am un plan de bătaie pe termen lung. Sunt ca un câine care latră la maşini. Am păreri în mare parte fondate, din care unele sunt greşite, bineînţeles. Cred că toată viaţa înveţi, aşa că sunt sigur că mai am multe de înţeles. Sunt deschis la dialog, atâta timp cât dialogul nu înseamnă să vrei să fiu de acord cu tine în tot ce spui.

Sunt furios pentru că sunt furios. Nu trebuie să ai neapărat motive. Dacă vreau să le găsesc, e deajuns să deschid ochii şi să ies afară. Sau să îmi amintesc diverse. Şi da, nu mă mai simt bine în oraşul meu, dar nici nu vreau neapărat să plec. Pe de altă parte, dacă îmi daţi un milion de euro, nu mă mai vedeţi. Cu condiţia să fie din banii voştri, nu din bani publici. Oamenii suferă de lene democratică, nu au încredere în ei şi nici în politicieni. Cred că, dacă eşti mulţumit de felul în care merg lucrurile în România, eşti un tip foarte bogat, sau eşti neinformat, sau nu îţi pasă şi, ca urmare, nu prea te speli. Nu urăsc oameni, urăsc porcăriile pe care le fac oamenii. Și faptul că nu te speli.

Da, am un tip special de spiritualitate. Dar am o extraordinară admiraţie pentru credincioşi. Pentru că această credinţă, în orice, înseamnă speranţă. Şi face bine. Am, în schimb, o mare problemă cu falşii predicatori, cu ipocrizia religioasă, de orice fel ar fi ea, şi mai ales cu fanatismul religios şi sora sa mai mare, ignoranţa.

Da, am băgat iarbă şi ciuperci și pastile la viaţa mea. Am făcut mult mai multe, am vreo 1308 păcate, dar s-au prescris, iar eventualii martori sunt, majoritatea, încă în ceaţă. Dacă vrei să ştii mai multe, aşteaptă memoriile, pe care nu le-am scris încă. Cumpără-le şi citeşte-le. Până atunci, şi de atunci înainte, scuteşte-mă de predici.

Da, râd de o grămadă de lucruri, situaţii şi persoane. Fac tot felul de maliţiozităţi, foarte politically incorect, fac comparaţii ciudate, în tuşe de culori tari. Se numeşte stil, sau talent, şi nu e pentru toată lumea. Asta nu înseamnă neapărat aroganţă, ci realitate, dar dacă tu eşti dintre ăia născuţi jigniţi, vorba cântecului, ia-o cum vrei, dar ia-o sus.

Nu vânez like-uri. Vin zânele astea pe Facebook, postează o poză cu un text de căcat, cur bombat, ţîţe asemenea, atitudine pozitivă, proactivă, motivată, ştii stilul, şi iau cinci mii de pupici, plus gifuri cu personajele lui Bendeac, plus un like şi de la mine, că nu pot să mă abţin. Pe de altă parte, dacă nu îţi place ce scriu, poţi să nu mai citeşti. Nu e neapărat să mă şi înjuri dacă eşti de altă părere cu mine. Te voi înjura înapoi, şi sigur am să o fac mai bine decât tine. Îmi place să înjur, aşa că am devenit foarte bun la asta. Mă relaxează, cum te relaxează pe tine laxativele, colon mic şi plin care eşti tu.

Da, câteodată mi-e frică. Şi cel mai frică nu îmi e de răutatea oamenilor, ci de ignoranţă, de toţi manipulaţii care îţi dau fericiţi în cap, crezând că fac un mare bine. Mi-e frică de dictatură. Mi-e frică nu atât de cenzură, cât de acceptarea ei. Şi da, am o problemă cu autoritatea, în sensul că nu pot lucra pentru cineva mai prost ca mine.

Şi, pentru haterul meu preferat, şi cu asta închei, pe moment: nu, mama n-a fost curvă. În schimb, când maică-ta scuipă, se cheamă că donează la o clinică de fertilitate.