vineri, 30 iunie 2023

Precizări de la Registrul Auto Român

de Valentin Iacob

Ca urmare a informării transmise de IPJ Ilfov cu privire la unele acțiuni de cercetare derulate în cadrul unor instituții, Biroul de Presă al Registrului Auto Român face următoarele precizări:

Conducerea RAR nu a fost informată până în acest moment despre implicarea vreunui angajat în săvârșirea unor fapte de natură penală în legătură cu cercetările efectuate.

RAR acordă tot sprijinul autorităților pentru buna desfășurare a anchetei și a pus la dispoziția procurorilor actele solicitate.

Registrul Auto Român se dezice de orice activități care se derulează dincolo de cadrul legal și reiterează toleranța zero față de aceste aspecte.

RAR va lua toate măsurile necesare de sancționare a oricăror persoane, angajate ale instituției, în cazul în care, conform procedurilor în vigoare, se va ajunge la concluzia că există implicări în acest sens.

Pe parcursul derulării anchetei, RAR nu este abilitat să comenteze speța sau să furnizeze informații despre procedurile aflate în derulare.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo