Prof. Dr. Anca Stoenescu, candidat PER la Camera Deputaților: “În vreme ce alte țări își integrează valorile, România etalează o pasiune a excluderii lor”

Sunt Anca Patricia Stoenescu, președintele Partidului Ecologist Român, OJ Arad. Mi-am depus candidatura pentru Camera Deputaților. Pentru că, înainte de a fi implicată politic, înainte de a fi dascăl, sunt om, și om al cetății, iar ceea ce văd mă întristează și mă îngrijorează. Consider că e nevoie, mai mult ca oricând, de o schimbare structurală, una care să cuprindă toate aspectele vieții sociale și politice din România de azi. Voi înceoe cu educația, deoarece este profesia mea de bază și domeniul în care am dobândit cea mai mare experiență.

La nivelul României actuale, slaba calificare izbește astăzi la tot pasul. Repararea unui pod durează ani, se construiește mult, dar fără sistematizare, se irosește generos timp, nu se argumentează fără erori o sentință, se relatează rar evenimente fără măsluire, nu se poate scrie istoria contemporană a țării, se înțelege anevoie lumea din jur. Efectele sociale ale intelectualității sunt reduse.

Statisticile publicate sunt însă mai concrete. România are acum cea mai mare emigrație dintr-o țară în timp de pace, iar peste 90.000 de copii au rămas acasă, cu părinții la lucru în afara țării. În jur de 60% la sută dintre prostituatele marilor orașe italiene sunt de România, adesea sunt adolescente.

A scăzut dramatic lectura. Dacă în 1990 erau înscrise la biblioteci 5,8 milioane de persoane, recordul înscrierilor s-a atins în 1998 – 2003, cu peste 6,1 milioane, pentru ca, ulterior, efectivul înscrișilor la biblioteci să se prăbușească. Expansiunea internetului nu este explicație și nici justificare a reducerii lecturii tradiționale.

Generațiile mai noi încalcă frecvent regulile de gramatică. În plus, este excesivă prezența erorilor de logică. Iar erorile de pragmatică covârșesc: se confundă fapte cu evaluări, la constatări se reacționează cu vorbe goale, la întrebări cu suspiciuni.

În 2019, o firmă de referință a arătat cu degetul spre “calitatea slabă a forței de muncă”. Comisia Europeană a remarcat, în același an, o “persistentă lipsă de competențe” în România.

În World University Ranking 2016 s-a vrut cuprinderea fiecărei țări cu câte o universitate. Dar și așa, nici una din România nu a urcat între primele 970 de universități după acest criteriu convenabil. După ce, în 2011, în clasamentul Shanghai, se ajunsese să se candideze pentru primele 500, acum nu se mai intră în discuție.

În vreme ce alte țări își integrează valorile, România etalează o pasiune a excluderii lor. Politica externă a României este de mulți ani un catalog de locuri comune. Relațiile sunt bune, dar alte țări întrețin relații nu doar bune, ci mutual fructuoase. Oscilația între servilism și iritare, turism și infatuare nu se poate numi politică externă. Un președinte francez a trebuit să le spună liderilor români, la un moment dat, că nu au folosit ocazia de a tăcea. Azi tac, încât exasperează interlocutorii, căci nu au idei.

Ce-i de făcut în educație? Nu banii lipsesc în primul rând în România actuală, cum sună un refren care împiedică schimbările. Simpla echipare electronică, oricât de importantă ar fi, nu este în nici un caz reformă. Într-un cuvânt, în România actuală lipsesc înainte de orice ideile noi și soluțiile în organizare care să ducă înainte.

Ce-i de făcut efectiv? Mă opresc doar la un pachet de măsuri de măsuri de urgență:

a) Instituționalizarea unui cadru școlar pentru uriașul efectiv de copii lipsiți de grija unei familii (neexistând familii sau fiind familii cu situație precară ori plecate la muncă);

b) Angajarea unei reforme chibzuite, care începe cu construcția curriculumului;

c) Restabilirea curriculumului modern elaborat în anii reformei din România și actualizarea lui;

d) Acordarea autonomiei funcționale liceelor și școlilor, inclusiv în angajarea de personal didactic;

e) Reluarea pregătirii institutorilor la nivel de facultăți;

f) Reorganizarea rețelei bibliotecilor și a accesului la informație și cultură în localități;

g) Refacerea listei de specializări din licee, școli și facultăți și reprofilarea acestora;

h) Circumscrierea legală a autonomiei profesorului pe bază profesională;

i) Instituirea unui titlu de doctor mai înalt pentru a restabili calitatea și a asana pregătirea zis „doctorală” din zilele noastre;

j) Instituirea unui titlu superior de profesor universitar pentru a se ieși din ocuparea fără merite și din nivelul jos al majorității profesurilor;

k) Reglementarea legală a compunerii catedrelor, încât să se pună capăt nepotismului, fără precedent în istorie, la care s-a ajuns;

l) Încurajarea creației și pluralismului vederilor prin renunțarea la formula actuală de alegere a rectorilor și de compunere a rectoratelor și decanatelor, care a făcut din departamente, facultăți și universități parohii stagnante, în care aranjamentul bate regulamentul, iar performanțele sunt reduse;

m) Reglementarea meritocratică a concursurilor pentru posturi în educație, care să le redeschidă valorilor profesionale reale;

n) Extinderea la universități a interdicției de angajare a celor care lucrează cu servicii secrete, încât să se pună capăt situației în care sunt malformate din capul locului, prin intervenții oculte, ierarhii profesionale și activități de interes public;

o) Înființarea a două universități experimentale, pentru “a provoca” la schimbare sistemul și a concepe schimbări pe scară cuprinzătoare.

Multe dintre soluții au antecedente în practica altor țări sau în România. Ele nu vor putea fi însă ocolite, dacă se vrea ieșirea din crizele actuale. Altfel, riscul este o împotmolire într-un balast și mai greu de schimbat.