vineri, 2 decembrie 2022

Proiect de peste 10 milioane de lei, pentru contorizare inteligentă

de Valentin Iacob

Compania de Apă Arad intenționează achiziționarea cu fonduri europene a peste 11 mii de contoare inteligente pentru echiparea microsistemului de alimentare cu apă Arad.

Aprobarea cofinanțării de către Consiliul Județean Arad a investiției  „Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Arad – contorizare inteligentă” a fost supusă astăzi aprobării consilierilor județeni. 

Proiectul „Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Arad – contorizare inteligentă” urmează a fi depus de către Compania de Apă Arad la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, spre a fi cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa prioritară 3 Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific 3.2. Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației.

Valoarea totală a investiției este de 10.126.098,26 lei fără TVA, din care 85% reprezintă finanțare din Fondul de Coeziune, 13% buget de stat și 2% din bugetul local.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo