Putred de bun!

În această perioadă magică. Punct. Oameni la fel de iritați, la fel de aroganți, cu suflete aproape putrede, totuși cu gânduri acum, și doar acum mai bune. Cu câteva (multe) zile înainte au curs deja mesajele cu #fieca și alte alea, pe când am ajuns în Ajun, deja erai molipsit. Eu chiar oripilat. Ca să fim noi (Aradul Matinal) primii, chiar în luna Septembrie am difuzat prima piesă de Crăciun la Radio Arad.

Magazinele s-au împodobit din Octombrie, iar televiziunile anunțau de la începutul lui Noiembrie toată bunătatea și căldura rasei umane.
Alături de prietenii mei din Asociația A13, am organizat evenimentul caritabil Toys for Joy, party cu strângere de jucării pentru câțiva copii care au un destin atipic din punctul nostru de vedere. Nu al lor. Atipicul nostru, ulterior am aflat, este normalul lor.

Am lălăit-o cu livrarea jucăriilor, a fost destul de greu să luăm o hotărâre unde să donăm, dar ca de obicei am avut noroc, inclusiv cei de la DGASPC ne-au spus că e în regulă să ajungă cât mai târziu, nu trebuie ținute ascunse mult. Astfel, cu o zi înainte de Ajun le-am livrat.

Mă simt mândru și împlinit că am reușit în al doilea an consecutiv să organizăm acest party caritabil. Și mulțumesc tuturor care s-au implicat. Dar, cum anul trecut nu am dorit să particip la livrare, era mult mai bine dacă nici în acest an n-aș fi bifat acest grandios moment. Dar „viața e greu” și am livrat, chiar dacă simțeam o durere în stomac, aveam o stare ciudată, iar toți neuronii din capul meu îmi sugerau că nu vreau să fac acest lucru.

Cu bune, cu rele, am o familie minunată. Am avut acel noroc în viață ca în acele momente când credeam că totul se destramă în jurul meu, să-mi găsesc jumătatea. Fiecare personaj din familia mea minunată îmi transmite în fiecare zi o dragoste necondiționată. Pe merit? Nu știu! Oare asta transmit și eu? Nu știu! Ceea ce știu este că în fiecare Ajun, sărbătoare sau momente de bucurie, se activează în mine un Eu mai cinic care îmi rupe Sufletul în bucăți. În sinea mea sunt un pachet de nervi și aș urla. Poate acel Eu cinic e trecutul meu care mă bântuie, poate e o refulare, poate sunt eu, fără perdea, Eul ținut undeva în adâncuri și care vrea să iasă, dar nu reușește.

Acest Eu, a ieșit un pic cu o noapte înainte de Ajun. Inevitabil, în dimineața premergătoare, la cafeaua de rigoare, am socializat cu doamnele de la DGASPC Arad, astfel am aflat câteva povești de viață, personaje principale fiind destinatarii jucăriilor. De câteva ori m-am mirat, ocazional n-am avut nici o reacție, povestea trecea prin mine ca un cuțit cald prin unt. Îmi spuneam: „bravo Molnar, vezi… Nu e greu.” Am încărcat cele două mașini cu jucării triate pentru destinațiile stabilite și am pornit la drum.

Omul, ca ființă umană, tot timpul are de ales dintre minim două variante. Drumul vieții e format din, cum scria un om mult mai deștept ca mine, nenumărate cuburi tetradimensionale. În fiecare clipă luăm o decizie, intrăm pe o parte, ieșim pe cealaltă și identificăm următoarea alegere. Uneori, și din păcate tot mai mulți, intră pe o parte, ies pe cealaltă și se găsesc într-un Univers care nu poate coexista cu al lor, uneori acceptă situația și merg mai departe. Ce se întâmplă când ești copil, iar părinții tăi sunt responsabili în a te învăța ce e bine și ce e rău?

E bine sau e de rău când în apropierea Crăciunului unui fiu îi este dor de tată? Un tată care a dus iubirea în exces, violând de nenumărate ori propriul fiu. Este ok că îi este dor de tată și de lucrurile pe care le-a făcut cu el? Fiul susține și acum că totul este normal așa cum este și nu înțelege de ce nu se poate întâlni cu tatăl lui.

E bine sau e de rău atunci când în ajunul Crăciunului unor mame minore le este dor de tatăl lor, tată care e și tatăl copiilor lor?

E de bine sau e de rău atunci când nu înțelegi de ești într-un centru de plasament, părinții nu te vizitează, iar niște străini te poartă de la un medic la altul, îți fac analize peste analize, pentru că doar părinții tăi, care te-au abandonat și noua ta familie dețin prețioasa informație că ai o tumoare inoperabilă pe creier și ești pe moarte.

În România nu există o estimare clară privind persoanele singure. Dar, tendințele demografice în multe țări europene sugerează o creștere a numărului de persoane singure datorită mai multor factori, inclusiv schimbări în structura familiei, urbanizare și tendințe socio-economice. Asta mi-a spus inteligența artificială, acel AI de care se tem persoanele cărora le-a plăcut filmul Terminator.

Colindătorii ne cântă despre iubire, bucurie și despre acel om bun care tot mai rar se găsește. Capra vecinului e pe moarte, are o boală contagioasă, noi ne bucurăm deocamdată, pentru că nu deținem informația că a avut nenumărate întrevederi cu capra noastră.

Răutatea și ignoranța este în ADN-ul nostru, iar în ultimii ani a fost activat cu succes. Majoritatea merge pe ideea supraviețuirii, trecând peste oricine, chiar și peste cadavre pentru binele „familiei”. Nu ne interesează nimic, doar filmulețele cu pisici de pe tiktok și numărul like-urilor primite pentru pozele personale transformate cu ajutorul AI. Mediul online a oferit cel mai frumos cadou umanității. O platformă pe care ne arătăm viața pe care ne-o dorim în secret, etalăm cu drag fericirea falsă, chiar dacă  nu dăm doi bani pe cei din jurul nostru și mințim atât de bine încât de la un moment dat și noi credem în minciună.

Cât de nepăsători suntem, vom vedea în anul care urmează. Nici la vot nu vom merge, dar ulterior o să ne dăm răniți, martiri sau descurcăreți. În Noul An nu o să parcăm fix la intrarea în Lidl, atunci când mai sunt locuri de parcare goale, ci un pic mai spre Altex. Automat o să ne simțim mai buni. Flegma noastră, care e a noastră, nu o mai scuipăm pe Bulevardul Revoluției sau în centrul Aradului atunci când ne vede lumea, ci vom aștepta să treacă. Nu vom utiliza locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap din centru, ci vom bloca str. Unirii. Aș continua, dar e Sărbătoare și un individ îmbrăcat bine purtând o căciulă de Moș se pișă pe peretele garajelor în centrul Aradului, mai exact în Podgoria. Nu strig după el, e Crăciun. Sunt mai bun.

La mulți ani!