RAZANT

Pentru că unora le era dor, și celor mai mulți târșă, am decis să încep și eu să scriu, măcar din când în când, despre politică, sau cum îi spune acestei tragicomedii pe aici, prin fostul oraș Arad. Care, a propos, strălucește de-ți ia ochii, dar e din cauza luminilor din Oradea și Timișoara. Aradul e ca și aeroportul din Arad, întunecat, tăcut și oarecum nepopulat. Aceleași câteva terase, bănci, farmacii și case de pariuri,  cu exact aceiași oameni, numai ceva mai plezniți. Ei, cum e turcul și pistolul, deci de ce n-ar fi așa și pe cocină, pardon, politică?

Scriam, acum vreo două luni, că sper să nu fie o campanie urâtă, dar probabil sunt un tip prea optimist. Și, probabil timid, că de-aia închid ochii când dau o muie. Prea multă veselie pe-aici, zic, prea multă încredere în victorie și continuitate. Nu am vrut să scriu despre conferințele de presă de-acum două săptămâni, dar oamenii cred că, dacă taci, ești și prost. Și nu e cazul, măi băieți, fete și transgenderi. Până acum, mi se pare că lupta pentru primărie se duce în interior, și anume în interiorul de partid. Chiar dacă i-am văzut stând mai drepți decât ansamblul de la Moisei, peneleii puteau să-și observe unul altuia o anume frângere de mijloc. Nu înfrângere, cel puțin nu încă, doar că am remarcat o stare de aproape panică. Avea dreptate Machiavelli, moartea nu vine de la paloșul vrăjmașului, ci de la stiletul aproapelui. Și nu mă refer la tocuri stiletto, că se cam blochează în regenerarea urbană. Și rămân zânele desculțe și cu botnițe supraevaluate.

Cât privește stânga, mă uit și nu câștig. Nu încă. Parcă sunt sărăntocul invitat la cheful bogaților. Ca un plus, nu văd atitudinea condescendentă, de rândaș ajuns boier pe bază de covid, cu toate că o să o văd în cazul în care pesedeii câștigă. Ca minus, aceleași observații fără soluții, deși se promit planuri de relansare în orbită ale Aradului.

Și, când faci o analiză, trebuie să te uiți și la partea umoristică, adică la tinerii furioși și fără, dar chiar fără. Formațiunea arată ca o fată îmbrăcată într-o haină făcută din propriul păr pubian. Adică nașpa. Aș da nume, dar nu mai am loc în cantina socială de sloboz. Aș vrea o surpriză plăcută de acolo, dar nu, că s-au dat pe sparanghel, în loc de ananas. Și gustul e nașpa. De miros, nu mai vorbim, că ajungem la unguri, care se macină interior precum frații întru popularitate. Ah, și secuii câștigă. Probabil pentru că-s seculari, nu securiști.

Aș spune mai multe, dar poate sunt (încă) plătit ca să tac. Momentan, dresez albine să se poarte ca fluturii. Cam cum se dau politicieni purtătorii ilegali de coaie, în satul ăsta al nostru.