REGELE CĂCĂNARILOR ARĂDENI

Dacă te uiți în dicționar, ca să nu greșești, căcănarul e definit ca un curățător de latrine, vidanjor, dar are și semnificația de om de nimic. Dacă ne uităm pe argou, găsim că virgulă căcănarul e un tip răuvoitor, antipatic sau/și zgârcit. Pentru că export armada verbală către toți necăcănarii, țin să definesc azi, după mintea și stilul meu, era să zic suflet, dar mi l-am dat așteptând kukta cea nouă, termenul de care vă ziceam. Și, pentru că sunt asemenea boilerului, adică sub presiune, precizez că sunt , sau eram, în căutarea regelului căcănarilor. A celor de lux, din urbea noastră, bineînțeles. L-am găsit.

Căcănarul de lux e o formă elevată de lichea. Elevată, în sensul că are toți dinții, eventual fațetați, e îmbrăcat cu hăinuțe scumpe, bea espresso la cele mai șmechere cafenele, apoi un latte, că zici că-și face clisma de dimineața cu cafea. Întotdeauna are degețelul mic ridicat atunci când soarbe, cu buzele țuguiate, cafeaua. Are șeptar crem sau merț alb sau Porsche. Oricum, o mașină care să urle status. Merge într-un anume fel, are păreri luate întotdeauna de la alții și o moacă fudulă de nu poți să ajungi la el decât cu un Glock. În general, căcănarul de lux e o vinitură, are un trecut cețos, se învârte în cercuri înalte, are amici în administrație și pe lângă ea, știe tot ce mișcă în cercurile concentrice în care își târâie viața. Ceea ce îl face pe căcănarul de lux deosebit e că toate chestiile de mai sus le-a dobândit prin fraiereală. Nu îmi este simpatic genul acesta de căcănar. Mi-ar fi, dacă aș fi o femeie bogată și proastă. Ceea ce nu e cazul, strigă publicul în unanimitate.

Să nu se creadă că mă roade invidia. Eventual mă suge. N-ar fi problemă dacă zemoșii ăștia și-ar plimba fizicul liniștiți și nevăzuți. Faptul că intră violent în toate dependentele de liposucție și toxină botulinică, pe bani și bunuri, nu e problema mea. Fiecare trăiește cum poate. Eventual aș avea curiozitatea să știu ce iau băieții ăștia de pot să facă ce fac cu cine fac. Mă și gândesc să-l iau pe unul la un gangsta talk show, să aflu. Nu, ceea ce deranjează e fudulia cu care se dau în bărci pe la terase și alte locuri publice. Și ceea ce deranjează și mai tare e faptul că devin zvoneri și răspândaci, și umblă cu porcărele, și-mi deranjează medula oblongata, de scot cartierul din mine. Ca urmare, mă bate un gând, cum bătea Tyson în vremurile bune. Ar trebui să-mi aleg un căcănar din ăsta de lux, dar nu oricare, pe regele lor, să-i dau lumină și după aia beznă totală. Că e vorba de valoare, nu-i așa?