miercuri, 17 mai 2023

România a ajuns, pentru prima dată în istorie, pe podiumul Campionatul Mondial de Construcția Pantofului, ocazie cu care reprezentantul țării noastre a doborât și un record

de Valentin Iacob

Zilele trecute, la Londra, Victor Vulpe și-a adjudecat medalia de argint la World Championship of Shoemaking 2023  și a doborât recordul mondial pentru densitatea cusăturii ce prinde talpa. Este a doua participare a României la competiția care poate fi comparată cu Jocurile Olimpice ca importanță în lumea designului de lux în materie de încălțăminte. În ambele momente țara noastră a fost reprezentată de bănățeanul Victor Vulpe. Într-o lume în care consumerismul e la ordinea zilei nișa încălțămintei de lux câștigă tot mai mult teren.

Victor Vulpe este artist licențiat în pedagogia artei și creează ceea ce acum numim pantofi „bespoke”. El a început să lucreze cu piele de la 25 de ani, iar de vreo 20 de ani creează exclusiv încălțăminte de lux. Acum, la 49 de ani, a ajuns să încalțe, cu pantofi unici, personalități și clienți celebri: de la artiști plastici cu cotă internațională, la oameni de afaceri milionari, manageri expați sau oameni pasionați.

În 2019, Victor Vulpe a participat pentru prima dată la celebra competiție internațională care adună cei mai mari creatori de pantofi de lux din lume. Nu a ajuns pe podium, dar a pus România pe harta creativilor acestui domeniu fabulos.

World Championships of Shoemakingeste o competiție strânsă și neobișnuită. Cu câteva luni înainte de jurizare se anunță tema pantofului care trebuie creat. Pantof, la singular, pentru că artiștii nu vor confecționa o pereche, ci doar unul, mai exact stângul. Tema din acest an s-a numit: Black Balmoral boot. Iar creația lui Victor Vulpe o vedeți în imagini.

„Gheata prezentată la Londra e închisă în partea de sus cu limba, care e mult mai lungă, și care e cusută de fețe. Se pare ca nu toți membrii juriului de la Londra au înțeles dificultatea metodei, ba chiar nici nu au observat că ar fi ceva ciudat la gheata mea. Cu toate astea, a impresionat ansamblul și forma echilibrată a calapodului. Plus un record mondial pentru densitatea cusăturii ce prinde talpa: 30 de pași pe inch. Recordul doborât era de 25. Mă așteptam să fie greu de „citit” gheata, de aceea am încercat să creez un ansamblu irezistibil în primul rând”, declară Victor Vulpe, vicecampionul mondial în Construcția Pantofului. 

În juriul World Championship of Shoemaking 2023 sunt pantofari ce lucrează la John Lobb, Berlutti, independenți și alți specialiști cu renume mondial în breaslă.

Medalia de argint pe care românul a obținut-o este însoțită un premiu în bani și de un turneu în jurul lumii pentru gheata sa, timp de un an, în cele mai mari capitale,  pe toate continentele.

Ce înseamnă un pantof „bespoke”

Un pantof „bespoke” e făcut 100% manual, de artistul creator. Este un proces întreg care durează și mai mult de șase luni. Mai întâi apareideea în mintea clientului, apoi informația e transmisă creatorului. Înainte de pantof trebuie făcut un calapod pe măsurile clientului și abia după acesta se construiește piesa propriu-zisă. Un pantof de lux, explică Victor Vulpe, se naște în minimum șase luni.

„Mai întâi se discută, detaliat. Apoi se desenează. Clientul merge la probe ca la croitor, de minimum trei ori pe durata procesului. Prima dată pentru măsuri, apoi pentru a verifica cât de bine e făcut calapodul, apoi la proba finală. Fiecare detaliu e stabilit cu clientul, iar asta înseamnă un calapod – adică un model – o altă pereche de pantofi. Niciun alt client nu va putea încălța respectiva pereche. Nu o să i se potrivească, în mod sigur. Ea e făcută pentru o unică persoană. E ca în povestea Cenușăresei”, mai spune Victor Vulpe.

Detalii: Victor Vulpe / 0 723 446 118

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo