România post-pandemie. „Ţara statornică, prosperă şi admirată în lume!”

Covidul, pandemia, coronavirusul. Trei cuvinte din mainstream-ul zilelor noastre.

Curgeau ştirile false ca apa din robinet, dar noi credeam că se vede deja luminiţa din capătul tunelului şi încet, cu viteza melcului turbat, începeam a crede că o să intrăm în normalitate… sau nu?

Probabil din obişnuinţă ştim că ţara noastră are alţi parametri funcţionali faţă de alte state membre UE, dar ceea ce se întâmplă în ultima perioadă şi ceea ce se vrea să se implementeze în mentalitatea colectivă românească seamănă deja cu o poezie semnată de Edgar Allan Poe.

Stările de urgenţă /de alertă nu au făcut altceva decât să ne convingă asupra unui singur lucru: dictatura este periculoasă şi există şi în 2020. Aveam nevoie doar de o scuză plauzibilă, desenul tehnic nu a întârziat să apară, astfel SARS-COV2-ul, Virusul, a devenit instant vinovatul numărul unu, deci s-a început implementarea şi punerea în funcţiune.

Ca de obicei, Guvernul a fost luat prin surprindere, mass media s-a mulat instant, s-a stabilit noua direcţie, ne-au învăţat cum să ne spălăm pe mâini şi cum să evităm cu talent contactul cu alte persoane, şi nu au întârziat să apară nici Ordonanţele de Urgenţă fără aplicabilitate scoase parcă din zona crepusculară, urmările fiind vizibile şi tangibile, inclusiv în economia românească. Ne-a fost frică de virus, de îmbolnăviri, de sărăcie, dar cel mai mult ne-a fost frică de acea dictatură care abia ne mai lăsa să respirăm.

În primele săptătmâni eram toţi speriaţi, ne-am întipărit în creier şi pe retină cuvântul „pandemie”. O lume întreagă urma acelaşi scenariu. Cumpărături ca în vreme de război, ne-am închis în locuinţe şi am dat drumul internetului. Nu ne-am dezlipit nici de televizor, urmăream cu frică şi cu sufletul la gură cifrele celor infectaţi, mai ales cifrele persoanelor decedate. Ne-am spălat pe mâini, foarte des. Inclusiv Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene ne învăţa cum să ne spălăm corect pe mâini şi totodată ne prezentau cum să duci gunoiul la tomberon cu o mască pe faţă. Da, o  mască achiziţionată la un preţ mult mai mare decât preţul legal.

Am redefinit cuvântul “familie”, iar cuvântul „prieteni” a fost reevaluat.

O groază de firme şi companii şi-au închis porţile lăsând astfel mii de persoane fără un loc de muncă şi fără venituri minime. În acelaşi timp băncile stăteau şi întindeau mână ca nişte cerşetori. Până băncile din România s-au dezmeticit şi s-au reinventat, mulţi români au ajuns în incapacitate de plată şi au fost puşi în faţa unei situaţii nu tocmai decente. Plătesc rata sau mor de foame?

Măsurile draconice au împărţit societatea pe grupe de vârste, iar viaţa bisericească a luat o pauză. Râdem, mai glumim, dar biserica joacă un rol important în viaţa de zi cu zi. O majoritate destul de importantă are nevoie de biserică. Şi nu numai la noi.

Până aici totul părea că este în regulă, dar de aici au devenit lucrurile şi mai interesante.

Guvernul liberal părea stăpân pe situaţie, au încercat să fie prompţi, în acelaşi timp hotărâţi şi au luat decizii grele. Diasporei i s-a făcut dor de plaiurile mioritice şi au părăsit bunăstarea vestică blocând vămile României cu speranţa… nu ştim cu ce speranţă sau de ce… 

Am spus un mare DA populismului şi am rugat vecinii maghiari să-i lase pe ai noştri să tranziteze ţara vecină. Aceeaşi “ai noştri” care întorşi acasă au fost carantinaţi, plaiul mioritic a devenit o cameră închisă, îngrămădiţi cu noi “prieteni”, condiţii precare, cu sau fără mâncare. Vestea acestor condiţii „umane” s-a răspândit foarte repede, ca urmare mulţi au evadat, fie din nepăsare, fie că erau într-o situaţie insuportabilă şi asta era singura lor soluţie plauzibilă în acele momente grele.

România liberală s-a asigurat că reuşeşte să facă faţă acestei situaţii fără precedent. Fără a negocia condiţii, fără a se gândi la viitorul generaţiilor următoare, ca nişte stăpâni pe o plantaţie au accesat o linie de asistenţă financiară preaprobată de la Banca Mondială în valoare de 400 de milioane de EURO. Cu ajutorul acestei sume, România, adică Guvernul va “consolida cadrul instituţional şi juridic din România pentru a putea gestiona eficient impactul fizic, social şi fiscal în situaţiile medicale de urgenţă, în cazul unui dezastru natural sau al schimbărilor climatice.” Doar au tras de câteva ori din pix sau stilou şi au dat tot ce s-a mai putut da, a se înţelege “a vinde”, din ţara noastră.

Necesarul de împrumut al statului pentru anul 2020 a urcat la 120 miliarde de lei (24,7 miliarde euro), o sumă record, echivalentă cu peste 10% din PIB, după ce Guvernul a revizuit ținta de deficit bugetar de la 3,6%, cât anticipa anterior, la 6,7%, în contextul în care statul alocă tot mai multe resurse pentru sistemul de sănătate și pentru sprijinirea economiei, iar veniturile scad din cauza restricțiilor impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului. – Citește mai mult pe profit.ro

Când analizezi aceste informaţii, sari cu gândul la al nostru preşedinte care spunea: “PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”. Nu vă supăraţi domnule Preşedinte, dar vă întreb cu tot respectul, care Ardeal? Ce se mai poate vinde? Nu s-a vândut absolut tot în ultimii 30 de ani? Cel mai frustrant aspect este că ne-am vândut şi semenii.

Într-o Românie în care nu aveai voie să te duci nici până la alimentara din colţul străzii fără o declaraţie, Guvernul nostru semna contract cu Germania şi exporta sclavi moderni la “sparangheleală”. Dacă s-ar fi dus la lucru în condiţii normale, nu i-am fi numit sclavi. Dar toţi ştim ce s-a întâmplat în Germania modernă, în ce condiţii au fost semenii noştri, cum au fost transportaţi, cazaţi şi plătiţi. Am profitat de lipsa locurilor de muncă, de lipsa ajutoarelor sociale gândite cu cap şi din nou, în România închisă forţat, am destrămat mii de familii, i-am încurajat să plece cu chartere special organizate şi pline cu promisiuni. Restul e poveste.

Nu putem condamna acei compatrioţi. Nu ştiu câţi dintre cititorii noştri au ajuns să trăiască la limita subzistenţei şi sper că sunt puţini. Nu ştiu câţi dintre voi vă puteţi închipui ce înseamnă să nu ai ce mânca mâine, sau şi mai grav să nu ai ce-i da copilului să mănânce.

În aceeaşi perioadă, românii mai realizaţi îşi făceau calculele, s-au mobilizat şi au donat în funcţie de posibilităţi către diferite ONG-uri pentru a susţine un sistem medical defect. Alţi români, să spunem mai şmecheri, strângeau amenzile doar pentru simplul fapt că respiră, se mişcă şi nu vor să accepte deciziile luate de conducătorii noştri dragi. Astfel şi ei şi-au adus aportul la achiziţiile de echipamente medicale, deşi până la această oră nu am văzut un raport concludent cu mişcarea banilor încasaţi din amenzi. Ştim doar de scandalul de la Unifarm.

Toţi am simţit că ceva nu este “kosher”. Toţi am început să realizăm că avem şansa şi oportunitatea de a ne reinventa, chiar avem şansa de a schimba ceva. Dar nu. La noi nu se poate. Medicii şi asistenţii medicali îşi dădeau demisiile în masă, studenţii de la medicină au fost obligaţi de a intra în prima linie, iar aparţinătorii bolnavilor povesteau de lipsă de respect, lipsă de profesionalism şi condiţii inumane prin spitalele patriei. Guvernul ce făcea? Ne alimenta frica. Deja se gândea la viitoarele alegeri şi îşi creiona planul diabolic prin care fără doar şi poate să profite cît se poate de mult din situaţia dată, şi totodată să nu piardă autoritatea şi puterea obţinută în ultimele luni. Generarea de panică a devenit un instrument foarte bine stăpânit, şi trebuie să recunoaştem, în acest context presa a jucat un rol foarte important.

În ultimele săptămâni, mai marii conducători au decis că nu renunţă la instaurarea fricii chiar dacă au implementat măsuri de relaxare. Toată presa e plină cu ştiri despre creşterea numărului cazurilor de îmbolnăviri, Raed Arafat, Marcel Vela, măsuri de relansare economică fără proceduri exacte de implementare, deja se vorbesc de spitale umplute cu pacienţi, ceea ce ne duce cu gândul la o campanie foarte bine implementată de promovare a fricii. (n.r. bine că aceste campanii se pot implementa extraordinar de bine)

În timp ce presa şi conducătorii sunt preocupaţi de aceste ştiri, în România reală economia este în colaps. Criza din 2008-2009 a fost „parfum” faţă de ce va urma.

În 2019, creșterea economică din buget a fost bazată pe consum. Economia României, în cea mai mare parte este bazată pe consum. S-au primit nenumărate semnale de alarmă atât de la analişti cât şi de la Comisia Europeană dar nu s-a schimbat absolut nimic.

Începutul anului 2019: „În contextul în care produsele alimentare devin tot mai scumpe, coșul de consum tot mai scump deoarece salariile sunt mai mari, iar companiile au costuri mai mari care se transpun în preț, atunci venitul disponibil al populației scade. Practic, atunci când un român se duce la cumpărături plătește mai mult din cauza inflației, când se duce la bancă plătește mai mult din cauza dobânzilor ridicate”, a explicat pentru Europa Liberă, Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Varianta pentru 2020: Consumul a scăzut drastic odată cu instaurarea stărilor de urgenţă/ alertă, deci am dat o lovitură dureroasă economiei noastre şubrede. Avem relaxare. Relaxarea a deschis mai multe magazine. Dar virusul şi această relaxare au adus şi un val de scumpiri, coşul zilnic de cumpărături s-a majorat, dar salariile nu mai sunt cum au fost, chiar au fost limitate, astfel şi puterea de cumpărare a scăzut.

Ce face Guvernul? Discută despre alegeri, face sondaje şi se bucură că au reuşit să pună la colţ şi să pedepsească opoziţia. Asta da realizare!  

Ce facem cu firmele mici şi mijlocii, liberi profesionişti sau multinaţionale, acele motoare ale economiei româneşti? Ce facem cu acei oameni care se roagă de angajator să-i readucă la muncă? Ce facem cu economia românească? Din ce o să trăim? Cum o să trăim? Câţi specialişti avem care lucrează la planuri concrete pentru relansarea economiei? Câţi dintre aceşti specialişti sunt puşi politic şi doar freacă menta? Câţi specialişti vor fi chiar ascultaţi şi luaţi în serios?  

Întrebări simple care ar trebui să primească răspunsuri şi mai simple. Deocamdată aşteptăm să treacă toată nebunia, aşteptăm un moment critic, acel moment 0 care ne va arăta pagubele reale generate de acest virus.

Ne aşteaptă vremuri extraordinar de grele şi vom fi puşi din nou la încercare. Nu Guvernul României (indiferent de culoarea politică) va salva ţara. Aşa cum societatea civilă a donat ONG-urilor şi a scos spitalele patriei din colaps, aşa tot noi societatea vom repune România pe picioare. O Românie care va deveni o nouă jucărie în mâna politicienilor.

Ne aşteaptă foarte multă muncă. Societatea românească depune şi va depune eforturi mari pentru salvarea situaţiei pentru că a ales să rămână acasă. Vom trage mult şi bine, vor trece ani până o să ne dezmeticim şi doar prin muncă vom putea reconstrui ceva. Ceva care poate nici nu a existat vreodată, poate doar ne-am închipuit că e acolo şi există. Avem o şansă unică în viaţă. Şansa de a deveni din nou acea Românie prosperă şi competitivă.

„…Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi. […] Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.” – Mihai I Regele României