sâmbătă, 27 iulie 2019

Samuel Caba: Cazul de la Caracal ne demonstrează că trăim într-o societate bolnavă, care nu își poate proteja propriii cetățeni

de Basil Mureșan

Președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, Samuel Caba, atrage atenția asupta cauzelor care au permis ca în România o tragedie cum a fost aceea de la Caracal să se poată produce. Ceea ce s-a întâmplat acolo, incompetența organelor de ordine, bâlbâielile tragice ale Poliției, Parchetului și STS, care în loc de eficiență au ales scuze jalnice și aruncarea vinei asupra altora, toate acestea demonstrează faptul că autoritățile românești sunt departe de rolul pe care ar trebui să îl aibă, acela de a proteja cetățenii de orice fel de amenințări. „Asistăm, din nefericire, în ultima perioadă la o adevărată avalanșă de cazuri în care lipsa de reacție a oficialităților dă naștere la abuzuri și, iată, chiar la crimă. În cazul Sorinei, am văzut o desfășurare disproporționată de forțe de poliție și o femeie procuror care a târât efectiv pe jos o fetiță a cărei singură vină este că a ajuns în mijlocul unei suspecte adopții internaționale. Acum, aceleași forțe de ordine au dat dovadă de incompetență nefirească și prin lipsa de acțiune se pare că au permis producerea unei tragedii. Concluzia este trist de simplă: statul român, prin organele sale, se dovedește incapabil să apere viața și securitatea cetățenilor săi. Tragem un semnal de alarmă și pretindem celor care, din banii noștri, finanțează aceste instituții cum sunt STS, Poliția sau Parchetul, să ia măcar acum măsuri și să se asigure că astfel de tragedii nu se vor mai putea repeta în România. Evident, în cele trei instituții sunt mulți oameni, profesioniști adevărați care își îndeplinesc cu cinste datoria, dar pe lângă ei, așa cum s-a dovedit, sunt și angajați care au alte standarde decât cele prevăzute de competențele lor profesionale. Pentru binele public, ei trebuie depistați și înlăturați din sistem. ARCD va rămâne în continuare extrem de atentă la orice derapaj al instituțiilor publice care poate afecta viața și siguranța persoanei”, a declarat Samuel Caba, președintele ARCD.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo