vineri, 5 iulie 2019

Samuel Caba: Sesizarea ARCD este cercetată de către organele abilitate

de Basil Mureșan

COMUNICAT DE PRESĂ Sesizarea ARCD privind adopția Sorinei, cercetată de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție Asociația pentru Reformă Civică și Democrație, prin președintele Samuel Caba, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind cazul adopției fetiței din Baia de Aramă, Sorina, agresată de un procuror cu ocazia executării unei percheziții. Imaginile care au oripilat o lume întreagă nu au putut lăsa fără reacție o asociație care își axează întreaga activitate pe apărarea unor drepturi fundamentale ale omului, pe protecția drepturilor copilului și familiei. ARCD a primit din partea PICCJ adresa cu numărul 7347/2019, prin care se aduce la cunoștință faptul că sesizarea Asociației a fost înaintată spre competentă soluționare Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. „Apreciez că sesizarea noastră a fost tratată cu toată seriozitatea și nu mă îndoiesc că faptele care au stat la baza ei vor fi cercetate cu cea mai mare atenție și rigoare. Nu putem sta fără reacție în fața unor fapte de o asemenea gravitate cum au fost cele petrecute la Baia de Aramă, mai ales că la mijloc a fost un copil. Cu cât există mai multe reacții publice în cazuri de abuz asupra copiilor, cu atât vom avea pe viitor certitudinea că asemenea triste întâmplări nu se vor mai repeta. Sper într-o soluțioare legală a cazului, în spiritul apărării dreptului micuței Sorina la un tratament adecvat, fără alte presiuni interne sau externe”, a declarat Samuel Caba, președintele ARCD. ARCD a sesizat acest caz și Ambasadei SUA la București și unor reprezentanțe diplomatice ale României în Statele Unite ale Americii.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo