miercuri, 13 noiembrie 2019

Samuel Caba: Solicităm autorităților locale să revină la adevărata curățenie de toamnă-primăvară

de developer

Samuel Caba, președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, atrage atenția autorităților locale asupra modului cum, de câțiva ani, este executată așa zisa curățenie de sezon în municipiul Arad. Până nu de mult, în mod firesc, toamna și primăvara se adunau în timpul curățeniei de sezon resturile vegetale din curțile arădenilor, după un calendar bine stabilit de primărie. Acum, curățenia este echivalată doar cu toaletarea pomilor de pe spațiul public.

„Observ că grija față de nevoile reale ale arădenilor a trecut de mult pe locul doi în preocupările administrației locale. De trei-patru ani, arădenii sunt obligați să găsească tot felul de subterfugii pentru a scăpa de resturile vegetale din gospodărie, pentru că autoritățile nu le mai preiau toamna și primăvara. Deși mecanismul curățeniei de sezon a funcționat perfect, nu știu din ce considerente s-a renunțat la adunarea de către operatori desemnați de administrație a resturilor vegetale din gospodării, așa cum era practica în anii trecuți. Asta, deși, din câte știu, acest serviciu este prevăzut chiar și în contractul de salubrizare pentru Arad, unde operatorul are sarcina de a aduna, în timpul unor campanii, și deșeuri de vegetație. Deoarece sistemul a funcționat, nu văd de ce nu poate fi reluat, fie cu operatorul de salubritate fie cu gospodăria comunală, care oferă un serviciu public și poate face mai mult decât toaletarea pomilor de două ori pe an. ARCD invită cetățenii Aradului, asociațiile de proprietari dar și pe cei de la case, să semnaleze primăriei să ceară operatorului de salubritate să adune și resturile și gunoaiele rămase în urma așa-zisei curățenii de toamnă din municipiul Arad. Acum, că a trecut campania electorală, poate că aceleași autorități care ne-au umplut cutiile poștale cu materiale de propagandă pentru un anume candidat vor redescoperi cartierele Aradului pentru a afla și problemele reale ale arădenilor. Pentru că grija față de nevoile cetățenilor trebuie să fie o preocupare permanentă, nu doar una de campanie sau de sezon”, a declarat Samuel Caba, președintele ARCD.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo