miercuri, 6 octombrie 2021

Schimbări in peisajul urban

de Basil Mureșan

Parcul Bujor Buda, Poarta cu Păuni, esplanada și fântâna Cap de leu din Parcul Mihai Eminescu sunt doar câteva dintre poveștile frumoase din Arad care au prins viață grație bunei colaborări dintre administrația publică locală și Asociația Pro Rubio Pro Copilărie Pro Viață. Vestea bună este că această colaborare continuă, iar în atenția iubitorilor de frumos au intrat scuarul din colțul Tribunalului Arad. Anunțul a fost făcut de primarul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă susținută marți, 5 octombrie 2021.

Încep prin a le mulțumi celor care au făcut posibilă reabilitarea fântânii Cap de Leu din Parcul Mihai Eminescu.  Mă refer atât la membrii Asociației Rubio, cât și la sponsori compania Aptiv. Ca oameni gospodari, ne gândim deja la următorul proiect, respectiv scuarul din colțul Tribunalului spre malul Mureșului. Profităm de această perioadă nu tocmai favorabilă lucrărilor de construcții pentru a finaliza documentațiile necesare acestui obiectiv de investiții. Dacă totul merge bine, în primăvară ar putea începe lucrările, iar până la mijlocul verii să avem încă o zonă recâștigată pentru orașul nostru.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Reabilitarea Fântânii Cap de leu încă nu este finalizată, mai trebuie să montăm un brâu deasupra peretelui care este cu granit în momentul de față.Cât privește zona din proximitatea Tribunalului, ne propunem ca ea să devină o zonă a culturii arădene, a literaturii, de ce nu și o zonă în care oamenii, sâmbăta să se simtă bine”, a detaliat Ciprian Cristea, președintele Asociației Pro Rubio Pro Copilărie Pro Viață.

Compania noastră încearcă să fie alături de toti cei implicați în astfel de proiecte și nu putem decât să ne bucurăm că locuitorii Aradului vor beneficia de astfel de spații frumos amenajate. Pentru mine, persoană născută și crescută în Arad, e o bucurie enormă să văd că locurile copilăriei mele sunt învăluite de noi culori. Pentru compania noastră este o bucurie și o mândrie să putem face parte din această echipă și sperăm ca și pe viitor să putem fi alături de voi.”, a declarat Raluca Șerban, reprezentantul companiei Aptiv.  

          În paralel cu aceste proiecte punctuale, municipalitatea a demarat o serie de investiții menite să redea strălucirea malului Mureșului. Este vorba despre refacerea în integralitate a asfaltului din zona de promenadă și a tuturor treptelor și acceselor pentru persoanele cu dizabilități. Nu în ultimul rând se are în vedere amenajarea și punerea în valoare a malurilor Mureșului.

         Tot în cadrul conferinței de presă de azi, edilul Călin Bibarț a menționat faptul că se are în vedere amenajarea piațetei din fața Arenei Francisc Neuman, tot cu sprijinul societății civile.   

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo