SCURT TRATAT DESPRE DELAȚIUNE (I)

De mult voiam să scriu despre asta. Și da, probabil ar fi trebuit să o fac. E ca o muscă urâtă care-mi bâzâie pe la urechi, mi se așează pe hrană și o murdărește, își lasă mizeria pe perdelele proaspăt spălate. E un ghimpe caracterial, o tară neaoș latină, un blestem existențial istoric, de care nu putem scăpa. Și devine o religie, un mod de viață. O politică de stat.

Am crescut, de fapt mi-am petrecut adolescența și tinerețea într-un cartier muncitoresc din Arad, după al treilea rând de blocuri, aproape de sălașul țiganilor. Era o zonă dură, zonă de unde s-au recoltat unele din marile nume de interlopi autohtoni. Am văzut și cunoscut găștile, oamenii, codurile deontologice și modul de operare. Nu voi insista pe asta, facem altă dată șezătoare. Doar că, dincolo de orice, răul suprem, cel de neiertat, era delațiunea. Prăduitorul, ca personaj, era socotit mai jos decât un șobolan sau un gândac. Era cea mai urâtă jignire, și singurul lucru care nu putea fi trecut cu vederea.

Acum noi, istoric, suntem un popor de turnători. De la ăia de-l vândură pe Decebal, la boierii trădători, la mazilirea lui Cuza, la vânzarea mareșalului. Exemple sunt o tonă. Și au venit comuniștii, și au făcut turnătoria politică de stat. Încă mai apar știri despre șoptitori din vremea aceea, și lumea nici măcar nu se mai miră, e oarecum normal, omul face ce știe, și imensa majoritate a românilor știa să toarne.

Și a trecut și asta, și a venit democrația, și românul a înțeles că poate face ce vrea, orice, inclusiv să toarne, și a venit Băse și arhanghelul Kovesi, și ne-au zis că e bine așa, că să turnăm, că se reduc pedepsele și turnătorii vor fi păziți și îngrijiți, și așa a rămas. Cohorte de presupuși corupți au început să fie plimbați prin fața camerelor, să vadă boborul cum se luptă statul cu caracatița, cum sunt cheltuiți cu folos banii noștri, gospodinele s-au bucurat că dau cu divele de pământ, emasculații ignoranți s-au bucurat că toți ăia în costum intră la bulău. O grămadă de cazuri s-au dovedit a fi abuzuri jegoase și delațiuni infecte. Nici o problemă, delirul bucuriei răutăcioase a cuprins plaiul, râul, ramul mai puțin, că-l taie austriecii.

Și s-a ajuns la situații incredibile. Ca exemplul pe care vi-l dau mai jos. Se ia una bucată polițist, de la rutieră, din ăla de descendență, adică și tac’su tot milițian a fost. Tipul în cauză face trafic industrial de țigări. E prins. Îl dă în gât pe prietenul și colegul său, ăla e prins cu ciurucuri față de primul, dar e condamnat și dat exemplu negativ în comunitate. Primul nu numai că scapă, dar rămâne polițist, plătit de statul român, adică de contribuabilul care se bucură că sunt prinși traficanții și corupții. Liber fiind, continuă cu țigările, că doar e de neatins, e un membru vital al societății, un fel de sifon aurit. Dar își descoperă și o pasiune pentru grădinărit, și se apucă să cultive și cânepă. Din aia bună. E prins, arestat și, probabil chiar și acum, toarnă pe cineva. Că așa-i firea. E ca și la alcoolici, nu poți să te abții. Nu m-ar mira să scape mai ușor și de data asta. Deoarece țara asta a noastră își apără valorile nu?

Ce pana mea?