sâmbătă, 2 decembrie 2023

Servicii electronice extinse pentru arădeni

de Valentin Iacob

Municipiul Arad, în calitate de Beneficiar a încheiat încă un proiect menit să vină în sprijinul cetățenilor. Este vorba despre proiectul „Servicii electronice extinse pentru Municipiul Arad”, cod MySMIS 155162/ SIPOCA 1216, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020. Proiectul a fost implementat în perioada 12.04.2022 – 12.12.2023.

Scopul acestui proiectîl constituie îmbunătățirea calității și accesibilității serviciilor publice aferente competențelor partajate oferite de Primăria Municipiului Arad, prin simplificarea procedurilor administrației locale cu scopul de a eficientiza activitatea instituțională în relația cu cetățenii. 

La final de proiect este momentul cuantificării rezultatelor obținute în urma implementăriiacestuia. Printre acestea amintim: proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni la nivel local corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni implementate, rezultat atins prin realizarea unei platforme integrate extinsă pentru servicii din sfera competențelor partajate și instruirea a 141 de angajați din cadrul Primăriei Arad

în vederea exploatării și administrării proceselor digitale implementate în cadrul proiectului.

 “Având la dispoziție fonduri europene, am dezvoltat un proiect de digitalizare  și pentru alte instituții ale Primăriei Arad. De exemplu,  cei care veneau până acum la Serviciul Agricol pentru a depune anumite documente în vedere obținerii adeverințelor solicitate de APIA, pot face acest lucru din fața calculatorului fără să mai fie nevoiți să vină până la sediul instituției noastre.  La Poliția Locală avem o bază de date mult mai mare, avem inclusiv procese verbale predefinite și într-o situație nu întotdeauna fericită, nu se va mai completa fizic procesul verbal ci digital, mașinile de poliție locală fiind dotate inclusiv cu imprimante portabile pentru a se putea înmâna contravenientului procesul verbal. Cred că sunt pași importanți pe care noi i-am făcut odată cu implementarea acestui proiect, dar să nu uităm că avem nevoie ca cetățenii să dorească să utilizeze aceste instrumente electronice. Pentru aceasta ei vor trebui să-și creeze un cont care le va permite accesarea tuturor serviciilor electronice puse la dispoziția lor.”, a explicat primarul Călin Bibarț.

             Valoarea totală a proiectului este de 2.087.022,00 lei, din care: valoarea eligibilă a proiectului: 2.087.022,00 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă:  2.045.281,56 lei (98%), valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 1.773.968,71 lei (85%), valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 271.312,85 lei (13%), iar cofinanțarea eligibilă a Beneficiarului: 41.740,44 lei (2%).

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo