joi, 7 aprilie 2022

Shine On – Expoziție Bi-Personală Multimedia

de Valentin Iacob

Galeria Art Hoc are plăcerea de a găzdui expoziția de pictură, fotografie și poezie Shine Onadusă pe simeze de două arădence, artistaCorina Pecican și scriitoarea Mihaela Livia Popa.

 Vernisajul va avea locjoi, 14 aprilie 2022, de la ora 19:00. Vernisajul este urmat de o scurtă sesiune de autografe cu scriitoarea Mihaela Livia Popa. Expoziția poate fi vizitată din 15 aprilie până în 20 aprilie 2022, de luni până vineri de la 15:00 la 19:00, la sediul nostru din Timișoara, din Piața Unirii nr 6 (Casa cu Lei). Intrarea este liberă.

Shine On este o expoziție bipersonală de multimedia gândită și organizată de două femei, artiste, prietene, colege. Inspirate de melodia „Shine On You Crazy Diamond” a celebrei formații Pink Floyd, ele au decis că după perioada lungă în care am fost uniformizați de măști și fortați să ne retragem în anonimat și izolare, este momentul să strălucim. Expoziția este compusă din lucrări de pictură, fotografie și poezii, prin care artistele se expun pe ele însele, la propriu și la figurat. Este un îndemn la a ieși din zona de confort în care ne-am căutat protecția sau ne-am ascuns curajul și a realiza că viața continuă și merită trăită din plin. Shine on este momentul în care ne asumăm feminitatea, senzualitatea, ne dezbrăcăm de măștile tabu-ului și ale ipocriziei, spargem tiparele și prindem culoare, ne rescriem poezia vieții cu acea rimă melodioasă a cărui volum a fost dat la minim pentru mulți dintre noi, cel puțin în ultimii doi ani.

Corina Pecican (Brașovan)s-a născut în 2 iunie 1968 la Arad. Este absolventă a Școlii Populare de Artă din Arad, clasa Luminița Penișoară și Corneliu Artimon. Este membru în Cenaclul „Ion Andreescu” din Arad și actulmente studentă la Master specializarea Design de Produs din cadrul Facultății de Design a Universității ,,Aurel Vlaicu” Pe lângă design Corina iubește culoarea și alege să se exprime prin pictură în abordarea temelor precum feminitatea, sensibilitatea, pasiunea, natura, în general florile.

Mihaela Livia Popa (Guleș) s-a născut la 29 septembrie 1977,în Arad, unde locuiește și lucrează. A terminat Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad în 2001. Actualmente este masterand la Design de Produs, Facultatea de Design în cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. A publicat poezie și proză ,3 cărți în coautorat și alte 6 în nume propriu. Nuvela „Călător în Paradisul regăsit” a fost transformată în spectacol în 2021 pe scena Centrului Cultural Județean Arad cu participarea elevilor de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”.

Art-Hoc este un spațiu de proiecte artistice aflat în centrul Timișoarei, în care se întâlnesc artiști și iubitori de artă. În 31 octombrie 2019 și-a deschis porțile pentru public ca o alternativă perfectă pentru cei care doresc un loc central în care să creeze sau să expună. Un hub sau un spațiu de artă contemporană în care se desfășoară activități culturale, precum: proiecte expoziționale, lansări de carte, performance, workshopuri. Începând cu anul 2020, creează punți culturale prin colaborări cu alte galerii și spații culturale, pentru a migra arta prin expoziții itinerante și pentru a susține și promova și tinerele talente.

Contact:

Teodora Pop,

Telefon: 0740607860

E-mail: arthocstudio@gmail.com

Facebook: Art-Hoc

Instagram: arthoc.studio

Website: https://art-hoc.ro/ Event: https://fb.me/e/2iG4EAwhg

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo