ȘLEAU

Nu am mai scris de ceva timp. Aș vrea să spun că am fost atât de ocupat, că n-am avut timp. Aș avea dreptate doar în parte. Chestia e că n-am prea avut nici chef, nici n-am avut verbul la mine. Nu că l-aș avea neapărat acum. Și, doamne, aș fi avut o grămadă de scris. Dar e ca atunci când ai un sac de vorbe în gâtlej, și iese doar un gâjâit pe care nu-l înțelegi nici măcar tu. Dar uite că s-au aglomerat toate, și realul e mai dramatic decât Câțu, când îi vine moțiunea și ciclul în aceeași zi.

Până săptămâna trecută, timp de trei luni, n-am avut nici epidemie, nici criză, nici probleme. În schimb, am avut telenovela alegerilor din PNL. Cu episoade maraton, cu schimbări bruște de situație, cu solistul care și-a luat jucăriile și a plecat, cu Supă Man câștigând la mustața lipsă. Prhohodul vechiului liberalism, îngropat de viu, n-a fost întrecut nici măcar de congresul celor de la minus, o harababură mai abitir decât un gangbang prost organizat. Am rămas siderat, dar încrezător că nu e neam ca al nostru, și ne-am liniștit, și gata, avem prăpăd pe toată zona.

Apoi a venit căderea guvernului, genul de cataclism anticipat, cam ca și alegerile despre care ni se tot povestește, care sunt un fel de  fată Morgana ceva mai trecută, cam știrbă și cam curvă. Și iar am tras aer în piept, adânc, cât ne mai permit scumpirile în lanț. Adevărul e că viața e așa de nașpa acum, că de-ar fi un bebeluș, ar fi pus de mă-sa cu fața în jos în cărucior.

Apoi, au urmat narațiunile. Raluca Turcan, acest Bulă feminist și aproape feminin al politicii românești, a dat vina pe USR, că e de porc ce-au făcut, că au trădat, și nu pot decât să fiu de acord cu ea, ceea ce mă îngrozește pe atâtea planuri, că mi-e frică și să mă uit în oglindă. Pe de altă parte, toată retorica cu “muie PSD”, pe care și-au crescut audiența, cade și se sparge mai rău decât purtătorul ăla de cuvânt de la AUR.

De un timp, urmăresc postările Alinei Gorghiu, pentru că eu consider în continuare că e bună de mori. Am o fixație pe bibliotecare hot. Plus că e haioasă. Modul ăsta de băgat texte pe nemestecate, adică pe înghițit tot, mi se pare nițel desuet, dar deosebit de satisfăcător. Adică, acum sunt toți ceilalți de vină că e horror total în țară, că ei nu vor stabilitate. Pe bune? De unde chestiile astea, maică?

Nevoia asta a clasei politice din România de a arunca pisica în curtea colegilor e unul din motivele pentru care suntem unde suntem. O națiune ruptă, destabilizată, neîncrezătoare și oarecum urâtă. Am devenit nașpa, futu-i. Urâm mult, tot ce nu-i ca noi e împotriva noastră, dacă nu suntem proști, râdem de proști și-atât. Am mai spus-o, nu știu ce e mai bine, tâmpit sau depresiv.

Adevărul, spus pe șleau, e că suntem la fundul hârdăului. Încă puțin și porcii nu vor mai avea ce să mănânce. Poate avem noroc și încep să se canibalizeze.