TE CUNOSC

Te cunosc. Erai altfel decât ceilalți. Poate erai îndesat, poate erai mic, poate erai prea înalt sau prea slab. Erai plin de coșuri, și nu puteai vorbi prea bine. Erai stânjenit. Cuvintele nu prea păreau să meargă, ele însele mințeau atunci când îți ieșeau din gură. Erau ca niște berze născute moarte, întinse pe podeaua clasei. Voiai să înțelegi, voiai să fii parte a ceea ce se întâmpla. Îi vedeai cum se distrează, și părea un imens mister pentru tine. Aproape magic. Asta te făcea să crezi că e ceva în neregulă cu tine. Te uitai în oglindă, încercând să găsești acel ceva nelalocul lui. Te vedeai urât, și simțeai asta, privirile tuturor, prelingându-se de la ceafă pe spate, ca o cană de apă cu gheață turnată pe caniculă. Așa că ai învățat să fi invizibil, să privești în jos, să eviți oamenii și conversațiile.

Orele, zilele, sfârșiturile de săptămână… Ah, weekendurile nesfârșite, singur. Unde erai? În pivniță? În camera ta? Făcând ceva, orice, doar ca să ai ceva de făcut. Doar ca să te poți situa undeva, doar ca să poți scăpa de ei. O șansă ca să te poți salva de cei care te făceau să te simți ciudat și nefrecventabil.

Ai fost vreodată invitat la vreuna din petrecerile lor? Ai stat o grămadă de timp pe gânduri dacă să mergi sau nu. Ore în șir de scenarii, unele mișto, majoritatea dezastruoase, dar cu o speranță ițindu-se insidios. Vor râde de tine? Vei știi ce să faci, să spui? Oare te vei îmbrăca așa cum trebuie? Se vor prinde oare că vii de pe o altă planetă? Așa-i că, în mintea ta, deveneai curajos, popular, regele chefului? Te vei simți perfect, vei fi sufletul petrecerii, toți oamenii aceia vor vorbi cu tine, și tu te vei fi înșelat, și ai de fapt o grămadă de prieteni, că nu ești așa de ciudat, la urma urmei. Te-ai dus la cheful ăla? Te-au izolat? S-au luat de tine? Te-ai prins că ai fost invitat doar pentru că te considerau un ciudat și aveau chef să râdă.

Da… Cred că te știu. Ai petrecut mult timp plin de ură. O ură care pentru tine era o rază de soare, mai mult, era lumina însăși. O ură vizibilă de la kilometri, o ură care te ținea treaz și-ți umplea fiecare moment. Acea ură care te-a dus cu ea. Și a fost cu tine foarte mult timp. Da, cred că te cunosc. Nu puteai să îți dai seama cum puteau ei să trăiască. Acasă nu îți era acasă. Camera ta era acasă, colțul tău, unde suspinai, era acasă. Locul în care nu erau ei, acolo era acasă.

Te cunosc. Ești sensibil, dar o ascunzi, ca să nu fii din nou călcat în picioare. Ți se pare că, de câte ori arăți o parte vulnerabilă, cineva se folosește de asta. Unul dintre ei trece peste tine. Ei văd bunătatea ca o slăbiciune, dar tu știi diferența. Pentru că ei sunt cei slabi, în comparație cu tine, tu știi multe despre putere, a trebuit să fii puternic, ca să te ții viu. Știi foarte bine asta. Și nu mai ai încredere în oameni, îi cunoști prea bine.

Ai încercat să găsești persoana aceea specială, cea cu care să poți vorbi, să fii tu însuți în preajma ei, să o poți atinge, să vă bucurați împreună. Acel cineva lângă care să nu te simți atât de ciudat. Și ai descoperit că oamenii aceștia nu există, de fapt. Te simți mult mai aproape de personajele de film. Da, cred că te știu. Petreci o mare parte a zilei visând cu ochii deschiși, iar oamenii cred că ești introvertit și narcisist. Ce nu știu ei e povestea turelor de noapte, când insomnia era aproape perpetuă, a lungilor ani în care ți-ai ținut companie, toate nopțile în care te țineai strâns în brațe, imaginându-ți că e cineva care te ține, care te îmbrățișează. Nesfârșitele ceasuri de indecizie, dubiu, depresia intensă, ura care te orbea, furia care te făcea să te bâlbâi, refuzurile devastatoare, toate astea. De fapt, poate știu și ei, dar dacă știu, ascund foarte bine toate astea. Te șochează cum pot fi atât de liniștiți, cum par că trec prin viață ca și cum viața însăși ar fi fost un dar divin, ceva meritat, și te înfurie să vezi cum tu, pregătit, atât de pregătit să supraviețuiești, o dai atât de masiv în bară. Pentru tine, viața e o extraordinară excursie, înspăimântătoare și minunată în același timp. Ploaia, soarele, schimbarea anotimpurilor îți sunt adevărații prieteni. Singurătatea e aliatul perfect, loial și răbdător.

Da, cred că te cunosc. Bine de tot.