marți, 18 iunie 2019

TENIS DE PERFORMANȚĂ ÎN ARAD? SE POATE!

de Basil Mureșan

Sâmbătă, amiază. Cald. Foarte cald. Merg pe faleza Mureșului, către terenurile de tenis. Am fost invitat la Cupa Salon Marem, organizată la Baza Intersport Arad. Abia mă târâi încolo, curg apele pe mine, arăt ca un ghețar lovit de încălzirea globală. Malul, de obicei gol la ora amiezii, pe caniculă, e plin de părinți, bunici, frați, prieteni. Cobor scările către terenuri, totul e pus la punct aici, mă depășește un tip în apropierea vârstei mele, dar care arată de treizeci și cinci maxim, genul sportiv. Pun pariu că face tenis. Respir greu, beau jumate de litru de apă și văd copiii aceia extraordinari, cum joacă tenis, și joacă bine, în căldura asta infernală. Anya, care joacă acum, are o servă excelentă. Antrenorul ei îmi spune că, dacă reușește să își controleze emoțiile, va fi o jucătoare de top. Are doisprezece ani și un tată care nădușește lângă mine, dar nu de cald, de emoție. Mă cuprinde rușinea. Eu mă plâng de căldură, fetele astea dau totul, în timp ce eu stau și cam atât.

Meciul se încheie. Părinți mândri de copiii lor. Nu prea sunt obișnuit cu feelingul. Trebuie să fie al naibii de frumos. Tenisul e un sport care solicită, atât fizic, cât și psihic. Și financiar. Și logistic. Pentru ca să faci tenis, ai nevoie de talent, dar și de enorm de multă muncă. Și de oameni care să creadă în tine. Adun date. Scoruri. Nume. Medeea Fereștean, Maria Mateaș, Iasmina Boghicevici, Anya Alexa. De ținut minte. O să ne mai întâlnim cu numele astea în tenisul de performanță.

Se poate face, deci, tenis de calitate în Arad? Se poate. Dacă se vrea. Felicitări organizatorilor.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo