toate-s bune, doamnă Cătălina

de Ioan Peter Pit

La trecerea unui spirit nobil se face, cum e și firesc, un pic de tam-tam. Liniște. După care, lumină. Primul meu contact cu domnia voastră a fost în primul an de ucenicie prin intermediul celor scrise de dumneavoastră. Gavriil, proful nostru de atunci, ne-a recomandat Novele teatrale. Ca lectură necesară. Apoi în teatru. În teatrul din Arad. La premiera cu Viața e vis. Locuiați pe rândul al doilea, gradena de la Curte. Mă iertați, eram la început. Nu puteam să nu dau un ochi prin sală. Fremătați o pungă cu un sfeter în ea. Cadou pentru Ștefan, că, na…se-apropia iarna.

Am jucat în regiile lui Crețu, am îmbrăcat costumele izbutite de Velica, în spații propuse de Dorothea. M-am desfătat cu armonia compusă de Ildiko. În spatele cortinelor trase de David. Am avut norocul să fac parte din închipuirile multor regizori, luminați, despre care am aflat, mai apoi, că v-au fost studenți. Am urmărit spectacolele regizate de dumnevoastră. Câte am apucat. Pe viu sau în înregistrări. Mă interesa pentru că urma să montați la Arad. Firește, glumesc. Nu numai de aia. Este acolo un fel de univers. Unic. Am înțeles că teatrul poate fi o familie care se respectă. Și-n care se joacă deschis, cu cărți transparente.

V-am regăsit în sală. Ca spectator. Al încercărilor noastre. Mai mult sau mai puțin izbutite. Cu răbdare. Și generozitate. Nu știu să ne fi spus vreo vorbă de ocară. Mai degrabă, Încearcă. Iar. Și iar. 

Despre ce să vă mai zic?

E o vară cumsecade. Am plătit facturile. Toate. La toamnă schimbăm termoteca. Trandafirii olandezi dau a treia oară. Se coc merele. Nu ne rămâne decât să ne facem meseria cum se cuvine. Și pe mai departe.  

Aici, toate-s bune, doamnă Cătălina…

Notă: În imagine, Cătălina Buzoianu surprinsă de Dinu, în Holul Roșu, Teatrul Clasic Arad, după premiera cu Amoc de Ștefan Zweig.