miercuri, 18 octombrie 2023

Transport agabaritic amânat cu o zi

de Valentin Iacob

Din motive de ordin tehnic, transportul agabaritic programat pentru seara zilei de 18.10.2023 se va efectua în data 19.10.2023, începând cu ora 22:00. Constructorul contractat de municipalitate pentru realizarea proiectului “Lucrări de amenajare traseu transport public de călători cu autobuzul care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare” va transporta grinda G 202, o confecție metalică de mari dimensiuni, parte componentă a noului pod peste Râul Mureș.

          Traseul urmat de mijlocul de transport agabaritic va fi următorul: sediul PAB România, Centura de Nord a municipiului, Centura în regim de autostradă, coborârea de pe autostradă la Aeroport – Calea Bodrogului – strada Dorobanți – strada Andrei Șaguna. De acolo, transportul agabaritic va continua deplasarea cu spatele până în șantier,  pe malul Mureșului.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo