vineri, 12 aprilie 2019

TRATAMENTE NATURISTE PENTRU BOLI INCURABILE

de Basil Mureșan

Sincer, aş fi vrut să găsesc eu titlul ăsta. Pentru că e măreţ, în absurditatea sa. Doar că nu l-am scos eu din puţul gândirii. Mult mai rău, l-am citit pe o reclamă mare, afişată la o manifestare cică semipublică. Ceva cu sănătatea. Deci, am rămas siderat. Cum adică? Pe bune? Şi mi-au venit înapoi în minte toţi dracii legaţi de aberaţiile pe care le-am auzit în ultimii zece ani, legaţi de medicina naturistă, de homeopatie, de medicina tradiţională chineză, sau tibetană, sau malgaşă. Plus cea mai periculoasă și penibilă sectă de la noi, martorii Oliviei Steer.

Nici mie nu îmi plac medicamentele. Condiţia mea de supravieţuitor al unui infarct presupune să iau patru pastile, zilnic: un betablocant, un hipotensor, un anticoagulant şi un anticolesterolic. Asta e. Încet, dar sigur, îmi fac praf ficatul şi oasele, nu-mi place, sunt ca un combinat chimic în miniatură, metabolismul a încetinit, dorm mai puţin, mă îngraş, devin şi mai depresiv şi alunec încet spre paranoia. Dar nu am ce face. Mănânc sănătos, nu beau ţuică. Sunt convins că există remedii naturale împotriva colesterolului, de exemplu uleiul de peşte. Dar porcăria chimică pe care o iau îmi salvează viaţa. Să fim înţeleşi: poţi face prevenţie destul de bine cu chestii naturale. Dar nu poţi vindeca metastaze cu goji, sau cătină, sau broccoli. E minunat să ne ferim cât putem de medicamente. Adică să nu participăm la competiţia asta de luat pastile pentru orice, de experimentat noile picături împotriva balonării retinei. E clar că e o conspiraţie generală a producătorilor de medicamente şi a mass mediei, să-i facă pe oameni să ia cât mai multe căcaturi din astea, hiper chimice, să fim toţi nişte roboţi apatici şi fără personalitate. Cu asta sunt de acord. Dar să ajungi în cealaltă extremă, unde nu iei medicamente de nici un fel, chiar dacă e tumora cât capul, în schimb mănânci sare mov şi bei în fiecare dimineaţă un păhărel de extract din sperma unei morse, şi nici nu-ţi duci copiii la doctor când tușesc sânge, nici nu vrei să ştii ce grupă sanguină au că superi divinitatea sau nu vrei să te implanteze masonii sau iluminati sau guvernul mondial cu nu’ş ce nanoinformaţie, asta e deja prea mult.

Mi se pare îngrozitor să dai speranţe deşarte unor oameni necăjiţi şi neinformaţi. Într-o ţară în care bisericile răsar cu viteza luminii iar spitalele rămân în evul mediu timpuriu, a păcăli un bolnav de cancer că poţiunea ta miraculoasă, din 247 de plante îi omoară tumora malignă, mi se pare o crimă. Iar faptul că astfel de anunţuri apar în plină zi, la o manifestare publică, este de un absurd cu adevărat bolnav.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo