TUPEU DE BORFAȘ

De zile întregi deja, marea problemă a românilor, sau cel puțin al unei părți foarte vocale a poporașului, e poza cu mandolinul și gașca, fumând nemascată, pă chill maxim, în biroul de pe Victoriei. Că de ce, că nu respectă, că e de porc, că oare cum, că să ia cineva măsuri, că nu sunt mai egali unii decât alții. Deși îmi place Orban cam cât îmi place și celălalt Orban când e vorba de politică externă, mă simt nevoit să îi iau apărarea lui Ludovic. În sensul că nu pot a nu observa o anume ipocrizie, dusă la extremul cu care ne-am obișnuit, din păcate. Păi, măi dragă, dacă ați fi în locul lor, ați fi mai buni? Eu sigur n-aș fi. Poza mea ar arăta ca un instantaneu dintr-un film de Tarantino. Dacă aș fi, relaxat, la acel birou, sigur ar fi trabucuri, rom, tequila, iarbă, vreo șase feluri de prafuri și nu una, ci cel puțin trei femei, și alea sumar îmbrăcate, fără rușine și nemascate. Și aș face asta, și ați face-o și voi, pentru simplu fapt că se poate, se poartă și pentru că da, nu aș considera că sunt egal cu amărășteanul care nu poate intra nici la budă fără mască. Aș considera că mi se cuvine, că am dreptul, că sunt altfel. Asta nu îl scuză pe primul ministru, doar spun că e o boală a tuturor românilor, un sindrom național, cel de a ne crede mai speciali dacă avem un strop de putere. De a avea tupeu de borfaș.

Ia amintiți-vă cum au luat-o razna toți polițiștii locali în perioada izolării. Din personaje care existau, în primul rând, ca să aibă și polițiștii adevărați de cine râde, s-au metamorfozat în Rambo cu carnețel și pix personalizat, chitiți să dea amenzi cât mai mari la toată lumea, de la interlop zgomotos la mamaie gata speriată de bombe, ieșită să ia pâine. Bine, mai ales la aia. Ți-ai fi putut pune întrebarea de ce ai în centrul orașului un soldat cu AKM, dar îți fugea ochiul la fostul gardian public, cu figura aia de pește mort de trei săptămâni, mergând mai țanțoș decât o pițipoancă cu buze supradimensionate, să arunce cu amenzi de parcă erau fulgerele lui Zeus.

Portarii de instituții, de obicei amabili și ușor încovoiați, au devenit peste noapte cerberi, că li s-a dat voie, și și-au arătat adevărata față, chiar dacă era sub mască. Spuneam că măștile astea ne-au demascat, și mă refeream la toți pseudofuncționărașii ăștia, făcând exces de zel, abuzând de momentul lor în care credeau că nu sunt tot niște nimeni. Momentul în care puteau să amenințe și să umilească. Complexul sergentului major, așa se numește, eu îi zic complexul căcatului cu mac, și nu pot face nimic, că tipii ăștia oricum nu citește.

Văd că momentul se lungește ca organul unui Massai, acum au apărut alți căcănari, cei care deschid nu vara, ci sezonul amenzilor. Probabil pentru că au auzit că e anul șobolanului, se poartă ca atare, și pândesc în fața magazinelor, în căutare de clienți care intră fără mască, ca apoi să-i poată amenda pe proprietari. Nu contează că asta îi face pe oameni să-și închidă definitiv afacerile și așa ciuntite de recesiune, nu contează că nu mai vin bani la buget, salariul merge oricum, contează doar să amendeze, să amenințe, să abuzeze, totul la adăpostul unor reglementări imbecile și fără vreo urmă de elasticitate sau umanitate. Abuzul pare că a ajuns politică de stat, alături de delațiune și incompetență.

Și uite, de aia mi se explică atitudinea liniștită a lui Sică. De ce n-ar fi? Suntem ignoranți și nărăviți. Iar schimbarea vine doar din educație. Care e cum e. Și mai și durează. Nu văd un capăt al chestiei ăsteia. Suntem găina cu trei picioare a Europei, care naște pui vii, tâmpiți, perfecți pentru a da amenzi, a culege sparanghel și a tunde grădini prin străinătăți. Că așa suntem, suficienți și tupeiști. Așa aș fi și eu, dacă aș lucra la stat. Tupeu de borfaș.

Dac-aș fi pentru o zi președinte, v-aș amaneta pe toți și nu v-ați prinde.