Ultima dată când m-am întâlnit cu România normală a fost la o înmormântare
În condițiile în care sunt zilnic agresată vizual de afișe electorale în care din spatele unui rânjet sfidător mi se promite o Românie normală mă gândesc când m-am întâlnit ultima dată cu ea. Cu România normală. Și îmi dau seama că ultima mea întâlnire cu România normală a fost în decembrie 2017, la București. Prilejul era unul trist. Asistam la funeraliile celui de al doilea rege al României Mari, ultimul rege ortodox al României, ultimul mareșal al României, regele Mihai I. România normală nu își plângea doar regele, își plângea propriul sfârșit.
Într-o zi de 25 octombrie, în anul 1921, se năștea cel care avea să fie suveranul României în cele mai grele momente pe care le-a cunoscut Europa. Forțat de guvernul prosovietic să aleagă calea exilului, Majestatea Sa avea sa pună pentru prima oară piciorul în țara sa, în 25 decembrie 1990. Intră în țară cu un pașaport diplomatic danez. Obține o viză de 24 de ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia sa se reculeagă la mormintele familiei sale și să asiste la slujba religioasă de Crăciun. Este însă întors din drum de un baraj de poliție și obligat să părăsească țara. Și mă gândesc…
Mă gândesc acum, când presiunea ambasadelor străine în diverse chestiuni interne ține prima pagină a ziarelor în fiecare zi, cum se face că după căderea regimului comunist în România, în 1989, nu le-am auzit glasul. Cum se face că în virtutea instalării și protejării statului de drept ambasadele străine nu au exercitat presiune pentru revenirea la monarhia inlocuită printr-o lovitură de stat de republică?
Cum de nu i-am văzut în anii de după revoluție, pe ambasadorii marilor state democratice, chemând pe un ton poruncitor diverșii miniștri sau premieri la discuții prin care să le impună sprijinirea revenirii la monarhie, așa cum știu să ceară și să impună acum diverse măsuri care să le favorizeze interesele economice?
Nu cumva revenirea la monarhie și sprijinirea unor politicieni care să se formeze sub îndrumarea unor oamenii cu principii ferme și nenegociabile precum Corneliu Coposu, ar fi dăunat unor interese?
Până la urmă, oamenii fără principii și coloană vertebrală, cei lăsați să se îmbogățească prin diverse tunuri date statului român, șantajabilii utili s-au dovedit a fi mult mai valoroși marilor “apărători” ai statului de drept decât cei care au trecut drepți prin pușcăriile comuniste păstrându-și neclintiți credința în acest ideal.
Nu vi se pare ciudat că în versiunea de Românie normală care ni se propune, cu girul înaltelor structuri UE, pentru a justifica nedreptățile se mânjește memoria celor care le-au cunoscut cu adevărat; li se răstălmăcesc cuvintele sau li se scot vorbele din context pentru a servi unei propagande politice? Nu vi se pare ciudat că pentru a ajunge la această Românie normală ni se cere de către președintele tuturor românilor să pornim la război împotriva unor alți români care au avut altă opțiune de vot decât cea dorită de dânsul? Nu vi se pare ciudat că trebuie sa pășim peste atâtea cadavre pentru a ajunge la această Românie normală?
Nu vi se pare ciudat cum acum, după trei decenii, îl găsim vinovat doar pe Ion Iliescu pentru eșecul nostru de a ne întoarce la adevăr? Nu vi se pare ciudat cum suntem ajutați să rămânem așa?
Nu, pentru că măcar colivia pare nouă și confortabilă. Și am schimbat și stăpânul cheilor.